Laura Cosoi a vorbit despre un al treilea copil în familia lor. Actrița împreună cu soțul ei Cosmin își doresc și un băiețel, așa că nu se vor opri aici.
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean cresc împreună două fetițe minunate. Laura Cosoi și-a intrat rapid în rolul de de mămică și savurează fiecare clipă din acest „job”. Îm mare parte îți dedică timpul fetițelor ei.
Într-un interviu, Laura Cosoi a mărturisit că urmează si un al treilea copil, deoarece perechea își dorește și un băiețel: „El e mai pragmatic şi a zis că e foarte greu să spui ce-ţi doreşti atâta timp cât nu poţi controla. Vedea şi un băieţel. De altfel, nu vrem să ne oprim, ne mai dorim copii.”
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean s-au căsătorit în 2015, iar după trei ani a apărut pe lume prima lor fiica Rita, apoi, în 2020 s-a născut Vera, cea de-a doua fiică a cuplului, potrivit cancan.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro