Interpreta de muzică populară, Elena Merișoreanu vine cu un mesaj de îndemn către toți cei care încă până acum nu cred în virusul COVID-19 și nu respectă măsurile de protecție. Mesajul disperat vine după moarte a trei îndrăgiți interpreți de muzică lăutarescă din cauza COVID.
„Cum să nu crezi, când exista atâția colegi de-ai mei care s-au îmbolnavit, în cateva zile au dispărut cei mai mari soliști de muzică lăutarească. (...) Sotul meu a fost internat in spital foarte grav, a stat cred că vreo 11 zile în spital și nu am cuvinte să le mulțumesc medicilor și tuturor celor din spital. Dacă nu mergea la spital, astăzi nu mai era in viață", a declarat Elena Merișoreanu.
Artista a povestit că a pierdut o verișoară care a murit de din cauza infecției cu COVID la vârsta de 60 de ani. De asemenea, ea a transmis un mesaj și celor care nu cred și sfidează toate măsurile impuse de autorități.
„Dacă vom continua cu asemenea lucruri, să ardem măștile, să spunem că nu trebuie mască, nu trebuie vaccin, nu vom scăpa, dragii mei! Hai să ne trezim cu toții, să fim mai responsabili.", susține interpreta.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro