Rafila vrea să îi ia lui Arafat SMURD, ambulanța și UPU-urile și să le treacă în subordinea Sănătății
Argumentul pentru mutarea SMURD dintr-o parte în alta este că primește finanțare din partea Ministerului Sănătății. Pe de altă parte, chiar dacă vine cu bani, instituția nu coordonează acest serviciu. Alexandru Rafila și Raed Arafat au avut o relație rece de la început, în special că ministrul Sănătății a declarat când era audiat în Comisiile reunite de Sănătate că nu este dispus să lucreze ca o anexă a unei structuri.
„Am reuşit să ţinem sub control acest val cinci al pandemiei care a avut în mod evident cifre mult mai scăzute de mortalitate şi de cazuri grave în spitale. Am reuşit să testăm mai mult şi vreau să vă mulţumesc pentru acest lucru. Toate aceste lucruri trebuie să facă parte dintr-o gândire integrativă la nivelul Ministerului Sănătăţii.
Mă bucur că avem parteneri profesionişti la nivelul DSU. Este domnul doctor Arafat care cu asta s-a ocupat în ultimii 30 de ani. În mod evident discutăm despre o activitate medicală, iar o responsabilitate atât în faţa profesioniştilor din sănătate, cât şi în faţa opiniei publice este a Ministerului Sănătăţii.
„Trebuie să funcționeze integrat”
Sunt partenerii noştri. SMURD este o structură a DSU care şi-a făcut foarte bine datoria. Întotdeauna le voi mulţumi public pentru ceea ce fac, dar integrarea serviciilor de urgenţă cu celelalte servicii de urgenţă prespitalicească pe care le oferă sau UPU sau compartimente de primiri urgenţe cu celelalte activități ale sistemului sănătate este absolut necesară.
Ele nu funcţionează separat. Trebuie să funcţioneze integrat, iar lucrul ăsta trebuie să fie o politică de sănătate a statului român care nu trebuie să ţină cont de persoanele care într-un mod sau altul ocupă o poziţie de demnitate publică în aceste domenii, ci trebuie să ţină cont de nevoia oamenilor din România de a beneficia de servicii de sănătate.
Explozii uriașe la o stația GPL din Crevedia. O persoană a decedat

N-aş vrea să fie interpretat. Am recunoscut public toate meritele domnului Arafat care a făcut o treabă excelentă în organizarea serviciilor medicale de urgenţă, dar ele trebuie integrate la nivelul Ministerului Sănătăţii şi cred că lucrul ăsta este clar pentru toată lumea”, a declarat joi ministrul Sănătăţii, prezent la sediul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Cifra de afaceri a companiilor software din România a crescut spectaculos
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot online: De ce s-a distanțat de tine?
Sursa: kudika.ro
-
Puterea gândurilor pozitive: Cum ne putem autovindeca prin propriile gânduri
Sursa: garbo.ro
-
Burduja: Prosumatorii corecți pot suferi din cauza unor prosumatori...
Sursa: wall-street.ro
-
O fabrică românească de tricotaje a fost cumpărată de un producător străin de...
Sursa: retail.ro