Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, susține că nu este normal ca în localurile cu angajați nevaccinați să li se ceară clienților certificatele verzi. „O soluție de bun simț” ar fi ca patronii să se asigure că aceștia sunt măcar testați, spune oficialul, care a subliniat că varianta privind reglementarea raportului de muncă prin certificatul verde poate fi adoptată numai prin lege în Parlament.

Certificatele verzi ale clienților sunt verificate de angajați nevaccinați. Raed Arafat a dat o soluție

Raed Arafat a fost întrebat, miercuri seară, dacă este normal ca în restaurante cu angajați nevaccinați clienților să li se ceară certificate verzi.

„Nu, nu este normal, vă dau dreptate, dar sunt două chestii care reglementează - una este problema de acces, pe care o reglementăm, pe sănătate publică. Cealaltă este pe raporturi de muncă”, a răspuns acesta.

Şeful DSU mai spune că în timp ce accesul ţine de sănătatea publică şi poate fi decis prin Hotârâre de Guvern, raporturile de muncă trebuie reglementate prin lege, de către Parlament. Soluția, spune el, este ca „patronii să se asigure că angajații sunt cel puțin testați”.

„O soluţie a bunului simţ - patronul restaurantului să se asigure că angajaţii sunt cel puţin testaţi. A doua soluţie este cea legislativă, dar numai prin lege şi prin adoptare la Parlament, nu prin HG care reglementează măsurile de sănătate publică generală. Problema raportului de muncă nu putem să o afectăm decât dacă va veni o lege care să reglementeze acest lucru”, a mai declarat Raed Arafat.

Scoaterea certificatului verde din restaurante

Întrebat dacă este posibil să se renunțe la certificatul verde la intrarea în localuri, Raed Arafat a declarat: „Dacă aveam procentul de vaccinare mare, poate că ajungeam să facem ce a făcut Danemarca şi alte ţări. La acest moment nu ai cum”.

”Vedem impactul pe sectorul sanitar care este deosebit în acest moment (...) avem un teren prielnic de răspândire şi de impact al variantei Delta, are impact mai ales asupra persoanelor care nu s-au vaccinat”, a completat şeful DSU.

Pentru a atinge această reușită, acesta a precizat că cel puțin 70% dintre persoane ar trebui să fie imunizate: „Țările de afară nu au renunțat la certificatul verde, dar procentul pentru a avea liniște și să nu avem impact pe sistemul sanitar rămâne procentul de 70%”.

Citeste si:
Explozii uriașe la o stația GPL din Crevedia. O persoană a decedat
Explozii uriașe la o stația...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Octombrie 2021 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.