În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.516 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19. Până astăzi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 926.310 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 830.270 de pacienți au fost declarați vindecați.

  • În București au fost depistate 1.286 de noi infectări, rata de incidență urcând la 6,67 la mie.
  • Județul Ilfov a urcat la incidența de peste 8 la mia de locuitori.

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.311 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 22.835 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 25.03.2021 (10:00) – 26.03.2021 (10:00) au fost raportate 116 decese (59 bărbați și 57 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Municipiul București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Timiș, Vaslui, Vrancea.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani.

Citeste si:
Oana Roman, infectată cu COVID-19. Care este starea sa în acest...
Oana Roman, infectată cu...

108 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.529. Dintre acestea, 1.364 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.609.165 de teste RT-PCR și 554.286 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.754 de teste RT-PCR (17.445 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.309 la cerere) și 10.940 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 20 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 26 martie a.c.

Citeste si:
Peste 2.300 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în ultima săptămână
Peste 2.300 de cazuri noi de...

Pe teritoriul României, 68.984 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.972 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.324 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 94 de persoane.

SItuația românilor din străinătate

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.496 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.118 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 8 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația.

Citeste si:
Pneumolog din Grecia: ”Numărul cazurilor de COVID a depășit 50.000...
Expert în Sănătate: ”Numărul...

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.


Despre autor:


Ultima actualizare: 26 Martie 2021 - 01 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.