Federația ”Solidaritatea Sanitară” a publicat un comunicat de presă în care avertizează că toți angajații din sănătate ar putea fi infectați în doar o lună.

Conform comunicatului, până duminică, 734 de salariați din sistemul medical au fost testați pozitiv cu coronavirus, aceștia reprezentând 19% din totalul infectaților.

Federația indică faptul că ritmul creșterii infecțiilor în sistemul sanitar este de 22,7% față de ziua precedentă. Astfel, dacă ritmul infecțiilor rămâne același, în 30 de zile, toți salariații vor fi infectați.

Sindicaliștii solicită o serie de măsuri care ar putea diminua efectele răspândirii Covid-19 în sistemul de sănătate:


  • Asigurarea echipamentelor individuale de protecţie pentru toţi salariaţii;

  • Instituirea ca măsură minimă de protecţie a salariaţilor din sănătate a regulii: fiecare salariat trebuie să poarte cel puţin mască (minim chirurgicală) şi mănuşi. Deşi oficialităţile discută despre necesitatea ca toţi cetăţenii să poarte o mască, acest lucru nu a fost introdus nici măcar acum pentru toţi salariaţii din sănătate;

  • Toţi salariaţii din sănătate trebuie testaţi, ori de câte ori este nevoie, în următoarea ordine: (a) contacţii (fără echipamentul complet de protecţie) pacienţilor COVID 19, simptomatici şi asimptomatici; (b) salariaţii care lucrează în mod constant cu pacienţi COVID 19 (testare regulată); (c) restul salariaţilor din sănătate. Algoritmul de testare include şi la ora actuală doar salariaţii simptomatici şi doar contacţii direcţi (ratând contacţii contacţilor);

  • Testarea tuturor pacienţilor. Pacienţii asimptomatici reprezintă principala sursă de infectare a salariaţilor din sănătate;

  • Informarea şi formarea salariaţilor. ”Instituţiile statului au eşuat în a anticipa nevoia de pregătire şi a satisface această necesitate”, consideră sindicaliştii;

  • Introducerea rapidă, în toate spitalele, a unor proceduri standard, centrate pe precauţiile specifice pandemiei COVID 19;

  • Instituirea măsurilor de protecţie a muncii;

  • Reinstituirea dialogului la nivel central şi local. ”Lipsa dialogului este o caracteristică comună a spitalelor cu număr mare de salariaţi infectaţi. Oamenii nu au reuşit să acţioneze ca o echipă în faţa pandemiei COVID 19 deoarece nu au fost chemaţi să se pregătească şi să lucreze ca o echipă. Neo-feudalismul ce caracterizează multe dintre unităţile publice a contribuit la generarea acestui dezastru. Absenţa dialogului a caracterizat şi desemnarea unităţilor suport, determinând în final demisia unora dintre salariaţi. Informaţiile pe care le-am transmis din teritoriu, cu scopul de a corecta rapid problemele (ex. cazul S. J. Suceava) nu au fost luate în considerare. Absenţa acestui lanţ de comunicare salariaţi-conducere a determinat ratarea problemelor, contribuind la situaţia actuală”, argumentează Federaţia ”Solidaritatea Sanitară”.

  • Utilizarea doar a spitalelor cu circuite adecvate, conform stirileprotv.ro.

Despre autor:


Ultima actualizare: 6 Aprilie 2020 - 12 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.