Mulți dintre noi vedem casa drept o oază de confort, unde fiecare colțisor reflectă siguranța și bucuria întregii familii. Este util să știm că fiecare nuanță, piesă de mobilier, dar și alte aspecte contribuie la crearea unui mediu propice de locuit.

Mai presus de toate se află sănătatea noastră, iar din acest articol vei afla 5 sugestii care te vor ajuta să ai nu doar un cămin frumos, dar și „prietenos” cu sănătatea.

1. Acordă atenție iluminatului natural, dar și celui artificial

Amplasează piesele de mobilier astfel încât razele de soare să pătrundă în fiecare colț. Chiar și în perioada rece, când soarele nu prea se arată, lasă lumina naturală să pătrundă în locuință. De exemplu, dacă ai draperii, le poți trage.

În ceea ce privește iluminatul care nu provine din surse naturale, poți folosi lămpi cu lumină caldă, care să-ți îmbrace spațiul într-o aură de confort, ori alege, pur și simplu, un felinar pe baterii sau alt lucru care să genereze o lumină suplimentară. Prin intermediul acestor elemente, vei crea un decor captivant și vei transforma fiecare moment într-o experiență luminoasă și relaxantă pentru tine și cei care locuiesc în casa ta.

2. Menține un ambient fresh

Pentru a-ți ajuta sănătatea, aerisește zilnic, indiferent de anotimp. Revitalizează trupul și mintea, deschizând fereastra și lăsând să pătrundă în interior aerul curat de afară. Poți apela chiar și la folosirea unui purificator de aer. Astfel, vei crea nu doar un spațiu curat și revigorant, ci și un mediu propice pentru momentele tale de relaxare și refacere.

O casă nearisită va face loc apariției mucegaiului, dar va și accentua eventualele probleme respiratorii. Dimineața și seara, aerisește încăperile din locuință. Nu-ți face griji în privința temperaturilor scăzute de afară, deoarece vei menține ferestrele deschise doar câteva minute.

3. Controlează nivelul umidității

Pentru a-ți transforma căminul într-o adevărată „fortăreață” a confortului, poți opta pentru un dezumidificator, un aliat de nădejde, util și des întâlnit în multe spații de locuit. Astfel, vei reuși să menții echilibrul perfect al umidității în locuința ta, evitând apariția mucegaiului, precum și a eventualelor probleme respiratorii sau agravarea celor preexistente.

Citeste si:
Oferă o notă inedită clipelor tale de relaxare
Oferă o notă inedită clipelor...

Uscarea hainelor în casă, în sezonul rece, este un obicei pe care suntem nevoiți să îl adoptăm, însă acest lucru va crește umiditatea aerului, fapt care ne poate afecta bunăstarea. Prin urmare, este bine să controlăm umiditatea din încăpere.

4. Creează zone de relaxare

Poți concepe spații speciale pentru activități dragi, precum cititul sau jocurile de societate. Aceste locuri îți pot spori confortul și pot face mediul casnic mai friendly, dar vor da și o notă personală. Alege cu grijă mobilierul care să te „ademenească” la relaxare și decorațiunile care să vorbească despre pasiunile tale.

Astfel, vei transforma fiecare colț al casei tale într-un spațiu de relaxare personalizat. Chiar dacă nu dispui de un spațiu generos, un simplu fotoliu pe care să-l faci chiar tu te poate ajuta. Ai nevoie doar de un material și de polistiren, cu care să umpli țesătura respectivă.

Citeste si:
Medicul Octavian Jurma: Saptamana viitoare sper sa iesim din valul...
Medicul Octavian Jurma:...

5. Adaugă plante naturale și elemente cu valoare sentimentală

Acel sentiment de „acasă” poate deveni mai profund, atunci când adaugi în locuință elemente personalizate. Într-un colțișor al casei (de exemplu, pe un raft sau pe o poliță), poți așeza fotografii în care ai imortalizat momente de bucurie.

Pe lângă fotografii, nu uita de acele obiecte cu încărcătură sentimentală, fie că este vorba despre un suvenir drag din călătorii, fie că sunt bijuterii moștenite sau orice alt obiect îndrăgit. Pune acel element la „loc de cinste”, unde să-l vezi mereu. Nu uita de plantele naturale, care nu doar că îți vor înfrumuseța încăperea, ci îți vor susține și sănătatea respiratorie.

Casa nu este doar un simplu spațiu, ci și un sanctuar al fericirii. Indiferent de dimensiunea locuinței, putem pune în practică măcar o strategie din cele menționate. Astfel, vom putea să transformăm căminul într-un mediu sănătos și într-o oază de relaxare.

Citeste si:
Adrian Marinescu: „Anul 2022 este perioada de conviețuire cu...
Adrian Marinescu: „Anul 2022...

Despre autor:


Ultima actualizare: 22 Februarie 2024 - 09 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.