Cadouri inedite pentru mama. „Dumnezeu nu poate fi pretutindeni, așa că a creat mamele”, a spus Rudyard Kipling. Sau, după cum a zis Cardinalul Mermillod, „mama este cea care poate înlocui pe oricine, dar al cărui loc nu poate fi luat de nimeni”. Totuși, cuvintele sunt prea mici pentru a descrie rolul mamei în viața copilului. De aceea există și faptele, prin care ne putem arăta recunoștința față de cea care ne-a dat viață. Eroine, adevărați urmași ai dacilor, care stau neclintite în fața oricărui pericol, mamele ar putea umbla desculțe de la un capăt până în celălalt al pământului pentru binele pruncului lor și tot n-ar simți că fac îndeajuns pentru a-l vedea fericit. De aceea oricând merită mai mult și, cu siguranță, darurile, pe care le vor păstra în sertar pentru o viață, iar în inimă pentru o veșnicie, le vor face inima să tresalte de bucurie. Dacă nu știi azi cu ce să îți faci fericită mama, iată câteva cadouri inedite care te vor ajuta să îți surprinzi una dintre cele mai importante persoane din viața ta.

Cadouri inedite pentru mama

Pentru a-i arăta mamei tale cât de mult o prețuiești, pregătește-i câte o mică surpriză oricând ai ocazia. Simplul fapt că te-ai gândit să îi alegi un cadou, cu siguranță, o va impresiona mai mult decât orice. Totuși, de unde să începi? Posibilitățile sunt infinite.

Pentru a-ți fi mai ușor, am selectat câteva variante pentru tine, de la cele simbolice sau personalizate la unele elegante și cu adevărat deosebite. În lista de mai jos de cadouri inedite pentru mame vei găsi câte ceva pentru toate gusturile și buzunarele.

Album foto

În cazul în care ești în căutarea unui cadou special pentru mama ta, alege un album foto, în care se va vedea că ai investit multă atenție și timp. Ia la mână toate pozele cu familia din telefon sau laptop și salvează-ți favoritele pe un stick, pentru ca mai apoi să le poți printa.

Foto: Chubarova Iryna/Shutterstock

O cană

Dacă mama ta iubește ceaiul sau cafeaua, iar tu ești în căutarea unui cadou simbolic pentru ea, dar cu valoare sentimentală, o cană cu mesaj imprimat pe ea este alegerea perfectă. Poți scrie, de pildă „Pentru cea mai bună mamă din lume”. Mesajul îi va însenina, mai mult ca sigur, toate diminețile, iar băuturile calde vor fi mult mai delicioase de acum înainte.

Foto: Arkhipenko Olga/Shutterstock

Șal

Nu cred să fie vreo mamă care să nu aibă un șal în garderobă sau care să nu viseze la unul în anotimpul rece. Tocmai de aceea un astfel de accesoriu pare cadoul ideal pentru mama ta! Acest dar îi va arăta celei care ți-a dat viață cât de mult îți pasă atât de sănătatea și confortul ei, cât și de armonia ținutelor sale.

Citeste si:
Cadouri deosebite pe care le poți oferi femeilor din viața ta
Cadouri deosebite pe care le...

În plus, șalul poate fi purtat într-o varietate de combinații și ținute casual sau elegante, ceea ce ajută și mediul înconjurător, în ceea ce privește consumerismul, un punct atât de sensibil în zilele noastre. Un astfel de accesoriu poate fi găsit la orice magazin cu haine, fie el fizic, fie online.

Foto: pixabay.com

Un set de produse de îngrijire personală

E clar că mamele au foarte puțin timp la dispoziție pentru ele, îndeosebi atunci când în familie există copii mici. Cele care încă mai au prunci de alăptat și scutece de schimbat, sigur și-au luat gândul de la vizitele la salonul de înfrumusețare sau de la clinicile în care își făceau odinioară tratamente faciale pentru întreținere.

De aceea, un set de produse de îngrijire personală pentru baie sau chiar un set de creme de lux ar putea fi cadoul perfect pentru mamele care nu vor să uite de ele, dar care, în schimb, nu au timp la dispoziție.

Citeste si:
Cătălin Bordea, declarații emoționante la câteva zile după moartea...
Cătălin Bordea, declarații...

Foto: pixabay.com

O carte de rețete

Majoritatea mamelor sunt pasionate de gastronomie, dar opțiunile alimentare preferate de familie se termină și ele. În plus, mamele ar vrea să își mai surprindă și oamenii dragi din când în când cu ceva nou. Astfel, o carte de rețete este numai potrivită pentru bucătăreasa casei.

Iar dacă îi place să experimenteze, nu te sfii să alegi o variantă mai exotică, precum o carte de bucate dintr-un colț îndepărtat al lumii. În acest fel, nicio bucătărie nu va mai avea secrete în fața mamei tale. Astfel, și mesele în familie vor fi experiențe cu totul deosebite.

Foto: Monstar Studio/Shutterstock

O zi de relaxare la un centru spa

Ai putea să îi oferi mamei tale o dovadă în plus de apreciere pentru eforturile și toată munca depusă zi de zi pentru tine rezervându-i o zi la spa. În mod cert, un masaj sau alte proceduri benefice pentru trup și/sau minte o vor bucura nespus.

Citeste si:
Oana Roman, despre starea de sănătate a mamei sale. Cum se mai...
Oana Roman, despre starea de...

Foto: pixabay.com

Cadouri personalizate

Un tablou în care să ilustrezi una dintre cele mai frumoase imagini cu tine și ea din copilărie ori din viața de familie, cu toți membrii care o alcătuiesc, fie chiar o ședință foto, ar fi un cadou extraordinar pentru mama ta. De asemenea, și bijuteriile, de pildă un pandantiv sau o brățară, pe care să scrii un mesaj deosebit, ar fi un dar care ar impresiona-o numaidecât pe cea care ți-a dat viață.

Foto: pixabay.com

O excursie cu toată familia sau doar pentru ea

Pentru multe mame, cadoul ideal înseamnă o călătorie, mai ales că nu multe au timp ori bani la îndemână pentru a-și face această plăcere. Prin urmare, o excursie cu familia, în care petreceți mai mult timp împreună, ori pur și simplu doar o escapadă pentru ea, ar însemna enorm pentru o mamă, persoană tare aglomerată și fără vreme de relaxare. Totodată, ai putea să îi organizezi o astfel de excursie împreună cu prietenele sale cele mai apropiate, căci sigur că de mult timp nu a avut parte de momente de acest gen.

Citeste si:
A murit mama lui Cătălin Bordea: „Am avut un an greu”
A murit mama lui Cătălin...

Foto: pixabay.com

Cadouri pentru sărbătorirea unui moment important din viața profesională

Nu uita să îi oferi mamei tale tot sprijinul necesar pentru diferite ocazii, întrucât, pe lângă faptul că are grijă de întreaga familie, își dorește să exceleze în plan profesional. Bucură-te de orice progres al mamei tale și oferă-i încredere. Totodată, ai putea să celebrezi evenimentul oferindu-i un cadou sugestiv pentru aceasta.

Cadouri pentru mama ta, în funcție de personalitatea acesteia

Cadouri pentru o mamă energică

Dacă mamei tale îi place să fie mai mereu în mișcare și are înclinații pentru sport sau activități în aer liber, își dorește să își mențină spiritul și trupul în armonie, ai putea să o surprinzi cu un cadou din această gamă, fie că este vorba despre un echipament sportiv, accesorii pe care să le poată folosi la sală ori chiar un voucher care să includă diferite ședințe de aerobic sau alte sporturi și activități fizice preferate de aceasta.

Cadouri pentru o mamă pasionată de gătit

Fără discuții, cea mai bună mâncare din lume e cea făcută de mama. Dacă ea este pasionată de gătit, nu te pripi să îi iei ustensile practice și scumpe pentru bucătărie, ci încearcă să pui mai presus pasiunea ei. De pildă, poate aceasta își dorește să guste un preparat special de peste mări și țări sau să întâlnească un bucătar celebru, ori poate vrea o carte de bucate cu autograful unui bucătar cunoscut. Încearcă să vezi care dintre opțiunile enumerate i-ar face plăcere părintelui tău, înainte de a-i cumpăra un simplu robot de bucătărie sau un tocător.

Cadouri pentru mamici cool

Dacă mama ta face parte din categoria mămicilor cool și curajoase, ar trebui să o surprinzi arătându-i că te bucuri de prezența ei chiar și în cele mai intense aventuri pe care visezi să le trăiești. Descoperă ce activități îi plac și încearcă să găsești una pe care v-ați plia atât tu, cât și ea. Alege să petreci o zi împreună cu mama ta într-un loc palpitant, cum ar fi un parc de distracții sau făcând alpinism ori parașutism.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Octombrie 2022 - 11 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.