Dezvoltarea personală nu mai este de mult timp doar un clișeu cu care ne-am obișnuit la nivel declarativ. Odată cu trecerea timpului, s-a demonstrat că o bună dezvoltare personală merge la pachet cu temeinice cunoștințe tehnice și specifice pentru un anumit job, în așa fel încât să formeze un tot unitar de abilități, care creionează, de exemplu, portretul angajatului de succes.

 

Citesc pentru că vreau sau pentru că trebuie?

Dincolo de locul de muncă, există totuși și o vitală componentă personală care își lasă amprenta asupra tuturor deciziilor pe care le iei. Deja suntem familiarizați cu inteligența emoțională pe care, dacă o posedăm, reușim să ne adaptăm și să înțelegem într-un mod productiv anumite situații în care suntem puși.

De partea cealaltă, există foarte mulți oameni care au aflat despre acest concept din cărți, pentru ca abia după aceea să pună în aplicare în viața reală ceea ce au citit. Iar unele cunoștințe se întâmplă să ajungă la noi chiar din greșeală. Sau, mai bine zis, din întâmplare, după un episod de curiozitate sau motivație, lângă rafturile unei librării sau în catalogul online al vreunei biblioteci.

A găsi cărți surprinzătoare pare să fie un eveniment din ce în ce mai des întâlnit, astfel că, dacă te declari pasionat de un anumit gen, vei fi pus totuși în situația de a te orienta și către alte tipuri.

Când vine vorba de dezvoltarea unui business, de exemplu, ai la dispoziție o multitudine de carti de economie, care să te îndrume spre cele mai bune practici în direcția productivității. Preferi proză SF? S-ar putea să nimerești peste o biografie care să îți taie răsuflarea. Clasic e mai profund? Tot ce se poate, dar ai văzut ce talentată este scriitoarea care a apărut în cel mai nou podcast al personalității X?

Cititul e încurajat în social media

Apropo de această latură, se observă clar o implicare foarte mare a celor pe care îi numim influenceri în zona aceasta de dezvoltare prin citit. Depinde însă ce părere ai în legătură cu recomandările de lectură, deoarece sunt voci ce spun că, fiind diferiți, nu ne putem asuma recomandarea unui volum, pentru că s-ar putea să nu se potrivească altei persoane. Ne-am obișnuit să trecem rapid peste lecturile obligatorii, la orice nivel de educație ne-am afla și să aprofundăm mai degrabă ceea ce ne place. O logică 100% corectă. Surpriza vine din faptul că, inclusiv în acele momente, învățăm o serie de lucruri benefice.

Citeste si:
Mihai Tudose: Inca un mit dispare astazi privind scaderea...
Mihai Tudose: Inca un mit...

Specialiștii au identificat o mulțime de avantaje ale lecturii, iar internetul este plin de motive pentru care să citim și încurajări legate de avantajele acestui lucru. Printre ele regăsim: relaxarea, creșterea capacității de concentrare și a motivației în general și, desigur, extinderea cunoștințelor.

Practica duce la perfecțiune

Astfel, dacă ești nedumerit, citește. Dacă nu te simți în formă, mental, citește. Iar dacă te plictisești, mai bine ai lua aceste momente cu titlul de spațiu alocat cărților pe gustul tău. Iar când energia revine la cote mai înalte, îți recomandăm să faci o schimbare neașteptată, cu o carte pe care în mod normal nu ai deschide-o.

Stereotipul cu cartea judecată după copertă? Sigur l-ai întâlnit sau chiar ai pățit să îți schimbi prima părere. Adevărul este că stilul personal al fiecăruia vine și din modalitatea de gândire și din felul în care sunt interiorizate anumite cunoștințe. Stilul de citit, mediul și contextul, toate sunt elemente care contribuie la productivitatea în lectură.

Citeste si:
Alina Gorghiu: Se mai spulbera un mit pesedist
Alina Gorghiu: Se mai...

Sondajele de opinie nu sunt tocmai plăcute pentru România, în ceea ce privește investiția în cultură și în lectură. Tocmai de aceea, o astfel de resursă nu este valorificată și exploatată așa cum se cuvine.

Realitatea este că nu vom reuși într-o singură viață să citim tot ce există deja publicat. Ritmul real în care apar noi și noi volume este amețitor. Tocmai de aceea, periodic, abordarea unei zone neașteptate este exact elementul necesar. Ziarele, revistele sau alte publicații cu scop informativ sau de divertisment se iau în calcul, de asemenea, când vine vorba de o lectură plăcută și productivă. Diversitatea în lectură trebuie încurajată. Este chiar oportunitatea accesibilă de dezvoltare, pe care să nu o trecem cu vederea ușor.

Citeste si:
7 mituri despre mancare organica
Adevarul murdar despre...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Ianuarie 2022 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.