Baia nu este un spațiu care se pretează să fie încărcat cu decorațiuni și alte elemente care nu sunt de strictă necesitate; din acest motiv, stilul minimalist este foarte potrivit pentru amenajarea unei astfel de încăperi. Dacă îți surâde această idee, avem pentru tine câteva informații pe care le poți descoperi în cele ce urmează!
Atenție la dotările esențiale
Amenajarea în stil minimalist pornește de la elementele esențiale necesare în orice baie. În funcție de preferințe, te poți rezuma doar la ele sau poți adăuga și alte accesorii care consideri că ți-ar fi de folos.
Astfel, vasul de toaletă poate fi unul suspendat, pentru a nu ocupa mai mult spațiu decât este necesar, cu rezervorul camuflat în spatele unui perete fals. La fel, și chiuveta trebuie să fie suspendată, pentru a face loc dedesubt unui dulap în care poți păstra cosmetice, prosoape sau soluțiile de curățare.
Oglinda de deasupra chiuvetei poate fi montată pe ușa unui alt dulap suspendat și astfel nu mai ai nevoie de clasicul spațiu de depozitare pentru baie. Dotarea băii poate fi completată cu o cadă freestanding ovală, cu o baterie modernă, dar realizată cât mai simplu. La toate acestea, mai poți adăuga un covoraș de baie în nuanța predominantă a încăperii.
Folosește o singură nuanță
Majoritatea adepților stilului minimalist optează pentru o baie în care predomină albul, culoare consacrată pentru acest spațiu. Dat fiind că majoritatea obiectelor sanitare sunt albe, iar plăcile de gresie și faianță din această nuanță sunt cele mai ieftine, o astfel de alegere este și cât se poate de rentabilă. În plus, albul amplifică senzația de spațiu și luminozitate, contribuind și la sentimentul de relaxare dorit când faci o baie fierbinte. Dacă albul ți se pare prea banal, poți opta pentru o altă nuanță, fără însă a combina mai multe culori. Pentru ca decorul să nu pară monoton e recomandat să folosești 2-3 tonuri diferite ale aceleiași nuanțe.
Pune un model unic de gresie și faianță
În lumina celor discutate mai sus, e limpede că gresia și faianța trebuie să aibă aceeași nuanță, însă nu este suficient doar atât. Pentru a te încadra cât mai bine în stilul minimalist, cele doua elemente trebuie să fie din același model. Alegerea a două sau mai multe modele diferite de gresie și faianță nu va face decât să încarce inutil spațiul, iar simplitatea specifică minimalismului va dispărea.
Amenajarea unui teren de tenis: 10 echipamentele esențiale
Creează o atmosferă relaxantă
Spuneam că albul contribuie la crearea unei atmosfere relaxante, însă mai poți adăuga câteva elemente care să desăvârșească un astfel de ambient. În acest scop, trebuie să alegi materiale cu texturi plăcute la atingere și finisaje fine. Câteva ghivece pline cu plante de apartament rezistente la umezeală, plasate într-un colț al încăperii, nu afectează cu nimic aspectul minimalist și înviorează atmosfera.
Iluminatul este un alt element important, așa că trebuie să găsești o schemă care să îmbine lumina naturală și artificială, astfel încât să obții o atmosferă plăcută în orice moment al zilei.
Toate obiectele trebuie să aibă o funcționalitate
Stilul minimalist nu se rezumă neapărat doar la minimul de dotări necesare, ci mai degrabă la dotările care au o utilitate. Evident, în cazul spațiilor mici, trebuie să te adaptezi și să te axezi doar pe dotările strict necesare; dacă ai o baie mai generoasă, poți adăuga alte elemente care să umple spațiul. Ideea e ca toate să aibă o anumită utilitate și să nu fie simple obiecte de decor.
Află cât costă un birou în București în comparație cu un BMW Seria 5!
Aceștia sunt principalii pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a-ți amenaja o baie în stil minimalist, respectând toate standardele de design interior.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro