Fiecare dintre noi s-a confruntat la un moment dat cu o situație neplăcută cauzată de către apariția unei probleme financiare. Cheltuirea necontrolată a banilor, producerea unui venit mai mic decât cheltuielile, apariția unor cheltuieli neplanificate, sunt doar câteva dintre motivele principale care stau la baza apariției problemelor financiare.
Pentru ca acestea să nu se agraveze trebuie luate toate măsurile necesare pentru a le putea rezolva într-un timp cât mai scurt și într-un mod cât mai eficient. Din fericire, există alternative viabile pentru rezolvarea problemelor financiare așa că apariția acestora nu trebuie să ne sperie.

Înainte de a învăța cum să rezolvăm problemele financiare apărute trebuie să învățăm cum să evităm apariția acestora

Cea mai bună soluție care trebuie implementată pentru rezolvarea unei probleme este evitarea acesteia. Este mult mai sănătos să învățăm să evităm decât să învățăm să tratăm. O astfel de abordare trebuie să existe și în ceea ce privește gestionarea corectă a finanțelor de care dispunem. În acest sens, trebuie să ținem cont de următoarele sfaturi:


  • Analizarea cheltuielilor lunare și diminuarea sau eliminarea celor care nu sunt esențiale. Fiecare dintre noi realizează și achiziții care pe lângă faptul că nu aduc nici un plus de valoare contribuie la punerea presiunii pe bugetul lunar. O astfel de situație trebuie să înceteze pentru a putea evita apariția inutilă a unei probleme financiare. Pentru a putea pune stop unei astfel de situații trebuie să fie analizate în detaliu toate cheltuielile realizate pentru a le putea identifica pe cele care nu sunt esențiale.


  • Primul lucru pe care trebuie să îl facem atunci când intrăm în posesia salariului este plata datoriilor pe care le avem. Acestea nu trebuie să fie amânate pentru că există riscul ca acestea să nu mai poată fi plătite într-un mod sănătos.


  • Câștigarea unui salariu cât mai mare. Persoanele care nu doresc să renunțe la cheltuielile inutile dar care nici nu doresc să întâmpine probleme financiare trebuie să facă tot ceea ce este posibil pentru a crește valoarea salariului pe care îl câștigă lunar.


  • Investirea banilor în domenii de activitate productive din punct de vedere financiar este o măsură la care fiecare dintre noi trebuie să se gândească. Apelând la o astfel de soluție nu doar că evităm apariția problemelor financiare ci ne asigurăm liniștea financiară de care avem nevoie pentru a ne putea bucura de toate plăcerile oferite de către viață fără teama că la un moment dat ne-am putea confrunta cu probleme financiare.

    Citeste si:
    Alexandra Stan, ajutor pentru victimele cutremurelor din Turcia:...
    Alexandra Stan, ajutor pentru...

Societățile specializate în domeniul soluțiilor financiare sunt alegerea potrivită pentru a putea rezolva problema financiară întâmpinată

Apariția unei probleme financiare nu trebuie ignorată pentru că nu va trece mult timp și această problemă va deveni foarte greu de rezolvat. Pentru ca o problemă financiară să poată fi rezolvată într-o perioadă de timp foarte scurtă și fără ca soluția aleasă pentru rezolvarea problemei să nască alte probleme financiare trebuie identificată cea mai bună soluție. Având în vedere avantajele oferite, apelarea la o societate care este specializată în oferirea de soluții financiare este cea mai bună soluție la care putem apela în momentul în care ne confruntăm cu o problemă financiară care nu poate fi rezolvată prin apelarea la o altă soluție. Motivele pentru care din ce în ce mai multe persoane apelează la o astfel de soluție financiară sunt următoarele:

Citeste si:
Buhnici, luat în vizor de CNCD: ”Condiția femeii din România e una...
Consiliul pentru Combaterea...

  • Banii necesari rezolvării problemei financiare sunt primiți în cel mai scurt timp posibil.


  • Obținerea banilor necesari rezolvării problemei financiare avută nu este condiționată de deținerea unui loc de muncă. Pentru a putea contracta o anumită sumă de bani poate fi amanetat un bun a cărui valoare financiară este mare.


  • Nu este necesară trecerea printr-un proces birocratic anevoios și lipsit de sens de cele mai multe ori.


  • Nu există comisioane ascunse iar dobânda care trebuie plătită pentru ajutorul financiar primit este foarte mică.


  • Posibilitatea de a putea amâna rambursarea ajutorului financiar primit. Pentru a putea face acest lucru este necesară plata dobânzii aferentă perioadei scurse din momentul contractării împrumutului și până în momentul în care acesta este rambursat în totalitate.

    Citeste si:
    Irina Fodor, anunț important la America Express. Ce echipă a...
    Irina Fodor, anunț important...

Modul în care rezolvăm problema financiară avută depinde și de calitatea serviciului financiar la care apelăm

Suntem o societate specializata in domeniul financiar, formata dintr-o echipa cu experienta”. Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ținem cont pentru a putea apela la ajutorul financiar oferit de către o firmă care este cu adevărat interesată să ofere ajutor.

Experiența avută de către firma la care apelăm face diferența dintre o soluție financiară eficientă și una care nu face altceva decât să complice situația în care ne aflăm. Părerile oamenilor care au apelat la serviciul financiar la care dorim să apelăm și noi este un alt element de care trebuie să ținem cont în încercarea de a rezolva cât mai eficient problema financiară cu care ne confruntăm.

Citeste si:
Coeziunea și productivitatea echipei - 4 aspecte de care să ții...
Coeziunea și productivitatea...

Nu în ultimul rând, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a putea contracta împrumutul de care avem nevoie este un detaliu peste care nu putem trece în încercarea de a rezolva problema financiară întâmpinată.

Pentru a nu ajunge în situația nefericită în care trebuie să găsim soluții cât mai eficiente pentru rezolvarea problemelor financiare trebuie să ne luăm toate măsurile necesare pentru a putea preveni apariția acestora.

Cumpătarea dar și câștigarea unui venit constant cât mai mare sunt doar două dintre acțiunile pe care fiecare dintre noi trebuie să le întreprindă pentru a putea preveni apariția problemelor financiare.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Octombrie 2021 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.