Lista cadourilor personalizate, ca oricare alt lucru din lumea asta, se schimbă uneori în funcție de sezon, de modă, de trenduri și poate veni cu câte ceva nou în fiecare an sau chiar sezon. Așadar, dacă știi că se apropie ziua de nume, aniversarea de naștere sau nunta unui prieten apropiat, atunci cu siguranță deja te-ai gândit ce anume i-ai putea oferi, astfel încât să marchezi momentul într-o amintire plăcută, pe viață. Deși exemplele sunt foarte multe și putem numerota o listă destul de lungă, prea multă informație poate fi puțin obositoare. Așadar, iată câteva idei de cadouri personalizate, care sunt la modă în acest sezon și care sigur te vor face remarcat/ă, indiferent de contextul în care acestea sunt oferite:


  1. Cel mai ‘’personalizat’’ cadou poate fi o excursie sau o vacanță! Este o alegere extrem de îndrăzneață, pentru prietenii apropiați sau membrii familiei, care sigur vor aprecia gestul. Nu este deloc ușor să iei o astfel de decizie, privind un astfel de cadou oferit cuiva, însă cu siguranță va fi foarte apreciat! Poți alege o destinație într-o locație preferată de cel / cea care va primi în dar vacanța, astfel încât să vadă că te-ai gândit la preferințele sale. Există site-uri care se ocupă cu ‘’experiențe de viață’’ pe post de cadou, de unde poți achiziționa: salturi cu parașuta, vacanțe în diferite locații, tiroliane, bungee – jumping și o mulțime de alte idei trăznite, de acest fel.


  2. Trofee Giftday personalizate – trofeele sunt la modă, pentru că marchează succesul, deci poți oricând să oferi un astfel de cadou oricărui prieten, ca dovadă că prietenia dintre voi este echivalentul succesului, pe care merită să îl sărbătoriți împreună. Prietenia este greu de menținut, așa că dacă ați ajuns la punctul maxim al relației voastre, nu ezita să îți arăți aprecierea printr-un trofeu personalizat. Trofeele sunt simbolul succesului în viață, deci se poate face o legătură metaforică între obiectul în sine și prietenia voastră. În plus, trofeele personalizate au prețuri mai mult decât accesibile, dacă îți dorești un produs care să nu îți afecteze bugetul personal, dar care totuși să transmită un mesaj puternic.


  3. O ședință foto profesională poate fi cadoul ideal pentru persoanele care doresc să păstreze un album foto ca amintire pe viață. Amintirile noastre cele mai de preț pot fi păstrate și amintite doar prin prisma unui album foto, așadar merită să faci o astfel de investiție dacă ai prieteni apropiați, alături de care să vrei să rememorezi cele mai frumoase momente, pe care le-ați împărtășit de-a lungul vieții voastre. Iar albumul foto se poate lăsa chiar moștenire copiilor și nepoților, care sigur se vor bucura să își cunoască mai bine membrii familiei și să descopere cum erați și voi în tinerețe.


  4. Tricourile personalizate nu s-au demodat nici ele, pentru că reprezintă un cadou ideal pentru gașca de prieteni, care de regulă vor să se facă remarcați în mulțime printr-o ‘’semnătură’’ propie. Iar cel mai accesibil mod de a face acest lucru, este prin tricouri personalizate făcute pentru toată gașca de prieteni. De asemenea, sunt ideale pentru orice categorie de vârstă, indiferent de gen. Încă de când a apărut acest concept pe piață, s-a menținut în topurile preferințelor și continuă să se păstreze pe un loc fruntaș. Oamenii nu mai vor cadouri cumpărate la repezeală de pe rafturile magazinelor, ci cadouri personalizate în adevăratul sens al cuvântului, unice, originale și inconfundabile!

    Citeste si:
    Sezonul Berbecului în 2024 aduce renaștere și transformare. Cum...
    Sezonul Berbecului în 2024...

  5. Bilete la cinema. Poate pare clișeic, însă oamenii încă preferă să meargă la cinema ca să vadă filme, pentru a se bucura de experiența unei săli întunecate, de chicoteli în șoaptă și de prezența prietenilor. Nu ezita să oferi în dar bilete de cineva, pentru că încă sunt apreciate! Bucură-te, împreună cu cel mai bun prieten, de un film bun pe care ați dorit amândoi să îl vedeți. Interacțiunea socială este foarte importantă, mai ales după o perioadă de lockdown indusă forțat de o pandemie, în care a trebuit să stăm la distanță chiar și de cei mai apropiați membri ai familiei.


Indiferent de cadoul pe care alegi să îl faci, nu uita să îl faci din toată inima și cu tot dragul, deoarece este cel mai important ‘’condiment’’, care dă ‘’viață’’ oricărui cadou, indiferent de natura acestuia. Noi, oamenii, simțim atunci când cineva se bucură din toata inima pentru noi și atunci când ne sunt oferite daruri fără alte resentimente, iar acest lucru este cel mai înălțător sentiment pe care îl putem avea, față de cel / cea care ne face cadoul respectiv.

Citeste si:
Novak Djokovic: „Prefer să sacrific trofee decât să fiu forțat să...
Novak Djokovic: „Prefer să...

Uneori, însă, cadoul cel mai de preț poate fi timpul pe care un om îl petrece lângă noi, așadar depinde doar de modul în care privim noi aceste lucruri, însă timpul este cu siguranță cel mai apreciat cadoul pe care ți-l poate oferi cineva, iar asta din cauză că timpul este singurul lucru care nu poate fi cumpărat, niciodată.

Nu contează prețul unui cadou, cât valoarea lui. Nu contează dimensiunea cadoului, cât iubirea cu care îl dăruim. Așadar, alege în viață întai ce este mai important, deoarece restul lucrurilor vor veni oricum de la sine, indiferent de împrejurări.

Creează amintiri, pe care sa le poți împărtăși cu cei dragi, deoarece amintirile sunt cele mai de preț averi cu care ne alegem, atunci când se trage linie. Apreciază obiectele materiale pe care le ai, dar nu le ridica în slăvi, pentru că nu trebuie să ne atașăm niciodată de obiectele materiale, ci de virtuțile morale care ne fac oameni, în adevăratul sens al cuvântului.

Citeste si:
Minimalism în modă: trucuri pentru a te îmbrăca simplu și elegant
Minimalism în modă: trucuri...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 August 2021 - 05 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.