Apa se numără printre necesitățile de bază ale oamenilor. Este folosită pentru hidratare, pentru gătit, dar și pentru curățenie. De asemenea, apa este folosită în industrie, agricultură și electricitate.

Cu toate că importanța apei este incontestabilă, multe companii și mulți oameni continuă să polueze cu toxine oceanele, lacurile și râurile. Poluarea apei a ajuns astfel să fie o problemă pentru milioane de persoane de pe glob, care se confruntă cu o lipsă acută a apei potabile.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, peste 2 miliarde de persoane din întreaga lume nu au acces la apă potabilă și peste 4 miliarde de oameni nu au acces la servicii de salubritate în conformitate cu standardele de igienă.

Cele mai recente date arată că 60% din râurile, pâraiele, lacurile și zonele umede din Europa nu sunt sănătoase.

Sunt multe cauze ale poluării apei. Una dintre acestea este dezvoltarea urbană rapidă. Pe măsură ce sunt construite locuințe, fabrici și drumuri de acces, nivelul de poluare a apei crește. Oamenii contribuie la acest fenomen prin folosirea detergenților și a substanțelor chimice pentru curățarea toaletelor și a scurgerilor. Alte cauze ale poluării apei sunt folosirea de către fermieri a îngrășămintelor dăunătoare, eliminarea necorespunzătoare a apelor reziduale, deversările de petrol și aruncarea materialelor plastice în oceane.

Mulți europeni au deja la robinet apă la cel mai ridicat standard, dar există și zone în care cetățenii sunt nevoiți să ia singuri măsuri pentru a avea apă potabilă. Folosesc filtre apa potabila, dedurizatoare, sterilizatoare și purificatoare astfel încât să obțină cea mai bună apă de consum sau pentru utilizarea obiectelor sanitare.

În multe țări slab dezvoltate, oamenii consumă zilnic apă contaminată, iar efectele negative nu întârzie să apară. Iată care sunt câteva dintre problemele de sănătate care pot apărea în urma consumului de apă poluată.

Diareea călătorului

Aceasta este o afecțiune a tractului digestiv care se manifestă prin diaree și crampe abdominale. În majoritatea cazurilor, nu este o problemă de sănătate care poate pune viața în pericol. Pentru mulți oameni din Africa, de exemplu, care consumă apă contaminată, diareea călătorului este o afecțiune comună. În cazul copiilor, această boală se poate manifesta prin febră ridicată, vărsături persistente și scaune sângeroase.

Citeste si:
Exercițiile Kegel: beneficii, cum să le faci, rezultate
Exercițiile Kegel: beneficii,...

Salmonella

Salmonella este un tip de bacterie care poate provoca infecții când este ingerată prin alimente sau apă contaminată. Simptomele infecției cu salmonella includ febră, crampe abdominale, diaree, dureri de cap, vărsături și pierderea apetitului. Aceste simptome se manifestă între 4 și 7 zile și pot fi mult mai dure în cazul copiilor și al vârstnicilor.

Dizenterie

Dizenteria reprezintă o inflamație a intestinelor și este, adesea, însoțită de diaree. Această afecțiune poate fi provocată de un virus, un parazit sau o baterie din apa contaminată. De regulă, simptomele apar până la trei zile de la infectare și pot include crampe, dureri stomacale și diaree.

Febră tifoidă

Febra tifoida este o altă boală bacteriană care apare în urma ingestiei alimentelor sau apei contaminate. Simptomele includ febră ridicată, dureri stomacale, pierdere a poftei de mâncare și dureri de cap. În unele cazuri, febra tifoidă poate cauza hemoragii interne și deces.

Citeste si:
Scapă de calcarul de pe oale: 3 metode prin care vei curăța...
Scapă de calcarul de pe oale:...

Botulism

Botulismul este o afecțiune gravă cauzată de toxinele provenite din bacteria numită Clostridium botulinum. Este un tip de intoxicație rar întâlnită, dar cu efecte serioase asupra organismului. Bacteria poate provoca paralizie, de la nivelul feței până la membre. Dacă se răspândește în organism, poate paraliza mușchii folosiți pentru respirație, astfel că poate apărea insuficiența respiratorie.

Poluarea apei este o problemă globală, motiv pentru care specialiștii recomandă implementarea unor programe educative de conștientizare și sensibilizare în vederea stopării poluării apei.


Despre autor:


Ultima actualizare: 22 Mai 2020 - 10 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.