Criza pandemiei de coronavirus ne-a schimbat în mod brutal stilul de viață. Există, însă, și avantaje. Unul dintre ele este că cei mai mulți aleg mâncarea făcută în casă, în defavoarea celei gata preparate, comandată în oraș. Toți medicii și toți nutriționiștii spun că mâncarea făcută în casă este mai ieftină, mai sănătoasă și mai gustoasă.

Mai ieftină

Mâncarea făcută în casă este cea mai convenabilă din punct de vedere al costurilor. Acesta este unul din detaliile de care trebuie să ții seama, mai ales că toată această distopie provocată de criza de coronavirus vine la pachet cu o majoră criză economică.

Și, ca să profiți de avantajele pe care le are mâncarea făcută în casă, prima condiție este să știi să o prepari. Nu este foarte greu să faci mâncare, dar, dacă nu te pricepi foarte bine la gastronomie, exista multe surse care te pot ajuta să înveți. Partea cea mai bună este că fiecare rețetă pe care o experimentezi te va face din ce în ce mai îndemânatică.

Mai sănătoasă

Unul din marile avantaje pe care le are mâncarea făcută în casă este faptul că știi exact ce pui în oală. Sau în tigaie. Sau la cuptor. Iar acesta este un detaliu esențial. Astfel, poți evita adaosurile nesănătoase, potențiatorii de gust și de aromă. Poți să folosești exact ingredientele care îți plac, să le eviți pe cele care pot provoca ție sau celor dragi alergii, să dozezi exact cantitatea de ulei și sare; și știi exact ce calitate au ingredientele pe care le folosești.

În plus, atunci când faci mâncare în casă, știi cu precizie care sunt porțiile necesare și, cu puțină atenție, nu vei mai arunca mâncare la gunoi. Iar dacă ai puțină imaginație, vei reuși să folosești tot ceea ce este în frigider și costurile totale pentru alimente vor fi mai scăzute, pentru că nu vei mai face risipă.

Mai gustoasă

În mod cert, mâncarea făcută în casă este mai gustoasă. Atenția cu care este făcută, plăcerea de a o face, grija pentru detalii și, probabil, dragostea adăugată în oală sunt motivele pentru care ceea ce pregătești în casă este mai gustos.

Mâncarea gustoasă are câteva secrete. Trebuie să o gătești mereu la foc mic și pe îndelete, să folosește capac, acolo unde se poate, să o prepari în cantități potrivite, să folosește ierburi aromatice proaspete și ingrediente simple. Nu ai nevoie de instrumente sofisticate pentru a face mâncare bună acasă, dar ai nevoie de inspirație și rețete, produse proaspete și de calitate și un dram de răbdare.

Citeste si:
Oana Radu, despre lupta cu depresia și motivul kilogramelor în plus
Oana Radu, despre lupta cu...

Alte motive pentru care e bine să gătești acasă

A face mâncare este o dovadă de dragoste. În plus, este relaxant și poate fi o bună metodă prin care poți scăpa de stres.

Nu este complicat! Poți face mâncare repede folosind cuptorul, pregătind preparate la abur, pe grătar sau călite repede într-un wok.

Folosește mereu multe legume. Nimic nu se pregătește mai ușor decât legumele. Secretul gustului bun este să le combini, uneori să adaugi usturoi (puțin) și ierburi aromate. Sucul de lămâie poate transforma o porție de legume oarecare într-un fel delicios.

Inventează. Nimic nu este mai plăcut decât să inventezi. Ideea este să îndrăznești să faci combinații și să adaptezi rețetele pe care le știi la ingredientele pe care le ai.

Fă salate! Nu există legumă din care să nu se poate face o salată gustoasă. Încearcă salatele în care combini mai multe legume (de exemplu roșii, năut fiert, ceapă și măsline), alături de frunze de salată. Sunt un fel de mâncare în sine și se prepară ușor cu ce ai în casă.

Citeste si:
Scandal în industria fast-food! O mamă a găsit viermi în sandvișuri
Scandal în industria...

Uneori, mai ales în perioade ca cea prin care trecem cu toții, când ne lipsesc unele ingrediente și când un drum până la magazin poate semăna cu o expediție, toacă, călește, amestecă ceea ce găsești prin frigider și prin cămară. Poate să fie o experiența excepțională din punct de vedere gustativ! Poftă mare!


Despre autor:


Ultima actualizare: 22 Aprilie 2020 - 01 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.