Legea pensiilor speciale a fost votată de Senat. USR s-a opus deciziei
Proiectul de lege a pensiilor speciale a fost votat, miercuri, de Senat. Propunerea legislativă a primit 79 de voturi pentru și 37 de voturi împotrivă. Urmează ca legea să meargă mai departe la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz. Una dintre condițiile pe care europenii au impus-o României prin PNRR a fost recacularea pensiilor speciale, deoarece în joc sunt 3 milioane de euro.
Timp de mai multe luni, proiectul de lege a stat în Senat, iar Comisia Europeană şi Banca Mondială au transmis mai multe observaţii la lege. Potrivit coaliției de guvernare, unul dintre amendamentele aprobate este că nicio pensie specială nu poate fi mai mare decât veniturile încasate în timpul activității.
Acestea nu se vor mai putea cumula, iar cele mai mari decât salariul mediu vor fi taxate diferențiat. De asemenea, se introduce un impozit progresiv de până la 15%. În ceea ce privește pensiile celor din Apărare, se elimină cinci sporuri din baza de calcul pentru pensie, însă în continuare rămân multe altele. Proiectul de lege a trecut cu voturile PSD și PNL.
USR a protestat chiar în sala Senatului. De ce sunt nemulțumiți aceștia
Amendamentele USR care se bazau pe eliminarea tuturor pensiilor speciale şi trecerea acestora pe principiul contributivității nu au trecut mai departe. Din această cauză, parlamentarii USR au organizat un protest chiar în foaierul sălii de plen a Senatului. Aceștia au susținut că, de fapt, se menține sistemul de pensii speciale. Parlamentarii USR au protestat cu pancarte pe care scria „Tăiaţi pensiile speciale”. Liderul USR din Senat, Radu Mihail, a declarat că formațiunea sa vrea să arate tuturor prin acest protest că e momentul să respecte Constituţia, regulamentul forului legislativ.
Descoperă detaliile parcului fotovoltaic revoluționar din România!
De partea cealaltă, reprezentanții Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) au cerut excluderea pensiilor militare din PNRR. Și aceștia au venit înarmați cu pancarde cu mesajul: „Scoateţi pensiile militare din PNRR”. Liderul SNPPC, Vasile Zelca, a afirmat că pensiile militare nu au ce căuta în PNRR.
„Să se scoată pensiile militare din PNRR, nu au ce căuta pensiile militare în PNRR. 9,4% sunt destinaţi pensiilor civile, iar dânşii acum, pe campanie electorală, pentru a-şi crea avantaje electorale, au introdus pensiile militare în acest PNRR doar pentru a-şi bate joc de această familie ocupaţională şi a puncta electoral, atât. Nu mai avem poliţişti, nu se mai îndreaptă tinerii către această profesie de risc şi vocaţie, militarii îşi dau demisia pe capete. (...) Avem mai multe maşini în parcare decât poliţişti la muncă”, a afirmat Zelca.
Citeste si:Guvernul își dă restanțele de toamnă. Legea pensiilor speciale,...
![]()
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro