Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seară că în ședința Coaliției s-a decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu anul viitor și acordarea unui sprijin pentru pensionarii cu pensii până la 3.000 de lei în două tranșe. 

Premierul Ciucă, despre punctul de pensie: „Va crește cu 12,5%, sprijin pentru cei cu pensii până în 3.000 de lei, în două tranșe”

„În şedinţa Coaliţiei de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele: pentru pensiile pe contributivitate, am decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:

1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”, a scris Ciucă pe pagina de Facebook.

Oficialul a precizat că persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

„Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare”, a mai scris premierul.

Președintele Partidului Național Liberal (PNL) a menționat că s-a convenit și ca alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata de inflație, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizație, iar indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război să fie actualizate cu rata inflației, începând din 2018, ceea ce înseamnă o creștere totală de aproape 30%.

Citeste si:
Ciucă, despre candidatura la prezidențiale: „Nu mă dau înapoi”
Ciucă, despre candidatura la...

„Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial şi trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflaţia crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%”, a menţionat el.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Noiembrie 2022 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.