Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, le-a cerut joi belaruşilor să i se supună „dacă vor să trăiască liniştiţi”, în contextul în care ţara s-ar putea vedea implicată în aşa-numita „operaţiune militară specială” a Rusiei în Ucraina.

Aleksandr Lukașenko le cere belarușilor să i se supună „dacă vor să trăiască liniștriți”

„Dacă vor ca totul să fie liniştit, dacă vor să facă baie şi să le facă baie copiiilor lor cu apă caldă, dacă vor să aibă căldură în case, să aibă gaz, combustibil, să aibă ce mânca şi cu ce să se îmbrace, atunci să strângă din dinţi şi să facă ce le spun eu'', a declarat Lukaşenko într-o reuniune cu guvernul, potrivit agenţiei de stat BELTA.

Lukaşenko, care la 10 octombrie a anunţat că a ajuns la un acord cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a desfăşura un grup regional comun de trupe pe teritoriul belarus, a susţinut că le-a cerut militarilor să informeze poporul în legătură cu tot ceea ce se întâmplă.

„Ştiţi, i-am însărcinat pe militari să menţină poporul informat în legătură cu tot ceea ce se întâmplă'', a afirmat el.

Lukaşenko s-a plâns că opozanţii săi îl acuză că încearcă să intimideze poporul belarus pentru a păstra controlul.

„Dimpotrivă! Nu vreau să vă sperii. Pur şi simplu vreau să informez poporul de tot ceea ce se întâmplă, în proporţie de 100%. Şi ca poporul să ia apoi o decizie. Dacă vor să se bage în probleme, aşa să facă. Să pună mâna pe drapel şi tot înainte'', a comentat el.

Preşedintele belarus, aflat la putere de mai bine de un sfert de secol, s-a confruntat în 2020 cu cele mai mari proteste din toate mandatele sale, după ultimele alegeri prezidenţiale, calificate drept frauduloase de opoziţie şi de comunitatea internaţională.

Din acel moment, Lukaşenko a insistat să denunţe ceea ce el a numit ameninţări externe din partea NATO şi a Ucrainei şi a devenit cel mai important aliat al Rusiei, sprijinind-o pe câmpul de luptă.

Citeste si:
Rusia își mută armele nucleare în Belarus. Acordul încheiat de cele...
Rusia își mută armele...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Octombrie 2022 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.