Fermierii cer declararea stării de calamitate, după ce culturile din multe județe ar fi pârjolite în proporție de 80%
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare cere, până la 31 iulie, declararea stării de calamitate cauzată de seceta pedologică severă și arșița atmosferică în județele unde mai mult de 50% din suprafața acoperită de o cultură este afectată, susțin reprezentanții alianței într-o scrisoare deschisă adresată autorităților.
„Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare vă informează oficial că fermierii au înregistrat pagube uriaşe în urma instalării secetei pedologice severe din iarna 2021-2022, primăvara anului 2022 şi arşiţa atmosferică din această vară. Sunt judeţe unde suprafeţele cu culturi agricole de toamnă au un grad de afectare datorat secetei pedologice severe cuprins între 40-80%. După cum bine ştiţi, situaţia este mult mai dramatică la culturile de primăvară care au un grad de afectare între 90-100%. (...)
Avem nevoie de declararea stării de calamitate cu celeritate, deoarece majoritatea contractelor pentru inputurile cu preţ crescut datorită crizelor energetice, carburanţi, război, vor ajunge la termen la sfârşitul lunii iulie 2022. În fiecare an normal agroclimatic, fermierii şi-au achitat inputurile, au livrat recoltele contractate cu furnizorii de inputuri sau cu firmele locale, au plătit arenda, ratele la credite, leasing, taxele şi impozitele", se precizează în documentul citat de Agerpres.
Reprezentanții grupului sunt de părere că, deși seceta din acest an nu este generalizată la nivelul întregului teritoriu, afectând numai câteva județe/localități, fermierii sunt loviți mult mai puternic decât în anul de recoltă 2020, din cauza efectelor crizelor energetice, de carburanți sau a războiului.
Sprijin financiar masiv pentru fermierii afectați de vremea extremă!
„Sunt multe cazuri când dificultăţile sunt de natura supravieţuirii exploataţiei agricole având în vedere investiţiile mari care s-au făcut în ferme în anul acesta, datoriile pe care aceştia le au pentru inputurile folosite în anul de recoltă 2022, cheltuielile cu arenda şi cheltuielile necesare pentru înfiinţarea culturilor agricole pentru anul agricol 2022-2023", se menţionează în scrisoare.
De cine a fost semnată scrisoarea
Astfel, fermierii solicită ministrului Agriculturii, Petre Daea,să înceapă demersurile pentru declararea stării de calamitate din cauza secetei pedologice severe și a arșiței în locurile unde mai mult de 50% din suprafața acoperită de culturi agricole este arsă de soare.
Potrivit sursei citate, OUG vine în continuarea legislativă a OMADR 97/2020 cu modificările și completările ulterioare, dând posibilitatea autorităților implicate să aibă puterea conferită prin lege de a declara stare de calamitate și asimilarea cu forța majoră. Fermierii cer să se declare stare de calamitate până în data de 31 iulie.
5 sfaturi pentru întreținerea culturilor agricole
Scrisoarea a fost semnată de reprezentanţii organizaţiilor: Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV şi Asociaţia Producătorilor de Porumb din România - APPR.
Cele 4 organizaţii profesionale din agricultură, industrie alimentară şi servicii conexe, reunite informal în Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare au aproximativ 3500 de membri care lucrează o suprafaţă totală de 2,5 milioane hectare, la care se adaugă 1,5 milioane hectare echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul țării noastre.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
4 poziții sexuale pentru penetrare profundă
Sursa: kudika.ro