Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a acuzat, vineri, coaliţia de guvernare PSD - PNL că duce România către o criză economică „de proporţii". El a adăugat că a avertizat în luna mai că România se îndreaptă către „cel mai mare dezastru" - stagflaţia.

Cătălin Drulă (USR) a acuzat guvernarea PSD-PNL că duce România către o criză economică de proporții

„Guvernarea socialistă cu epoleţi PSD - PNL ne duce către o criză economică de proporţii. O criză evitabilă în care vom ajunge din cauza unor bandiţi. A început deja cu inflaţia. Va ajunge în curând probabil spre 16 - 17%. Urmează frânarea abruptă a economiei. Împreună impactul celor două e devastator", a scris Drulă, pe Facebook.

„Ieri, guvernatorul BNR Isărescu a spus acelaşi lucru: ' Am fost întrebat care mi se pare că este acum cel mai mare risc, am spus scurt: stagflaţia'. Ce înseamnă asta? Creşteri de preţuri în continuu, scăderea puterii de cumpărare, firme care se închid, locuri de muncă care se pierd, şomaj, apartamente luate pe credit executate de bănci, oameni care ajung la disperare. Adică multă suferinţă pentru oameni. O suferinţă pentru care Iohannis şi Ciolacu sunt direct responsabili", a adăugat Cătălin Drulă.

Conform acestuia, criza era „evitabilă" prin politici fiscale „responsabile", prin reducerea cheltuielilor statului şi reforme. „O suferinţă care era evitabilă. Prin politici fiscale responsabile. Prin reducerea cheltuielilor statului. Prin eficientizarea sectorului public. Prin reforme. Prin înlocuirea finanţării de la buget (programe-mamut fără finanţare ca PNDL3) cu fonduri europene. Adică tot ceea ce netrebnicii de la guvernare nu fac", a susţinut liderul USR.

După părerea sa, mediul privat este „cocoşat" de Guvern cu noi taxe, chiar dacă „a dus greul" în pandemia de COVID-19. „Din păcate, decontul va fi plătit tot de români. Iar ei vor fugi de la guvernare, după ce au făcut ţara praf. Nu uitaţi. Şi nu le mai daţi votul vreodată", a transmis Drulă.

Citeste si:
Sorin Grindeanu, acuzații la adresa guvernării: „Nu știm unde s-au...
Sorin Grindeanu, acuzații la...

Ciucă: Am reușit să menținem statistica creșterii economice în cea mai mică bandă de fluctuație posibilă

Guvernul a reușit să mențină „statistica” creșterii economice „în cea mai mică bandă de fluctuație posibilă”, a afirmat, vineri, premierul Nicolae Ciucă. Oficialul a completat că păstrarea cotei unice de impozitare, încurajarea investiţiilor şi a mediului de afaceri sunt „vitale" pentru păstrarea acestui trend pozitiv.

„Economia României este în creştere, o spun datele Institutului Naţional de Statistică. Primul trimestru al anului a înregistrat o creştere de 6,4%, faţă de perioada similară a anului trecut şi de 5,1% faţă de ultimul trimestru. Am reuşit să menţinem statistica creşterii economice în cea mai mică bandă de fluctuaţie posibilă. Valoarea anualizată este cu un punct procentual mai mare decât creşterea de 5,4% pe care a înregistrat-o Zona Euro, în care se află cele mai performante economii ale Uniunii Europene", a scris Ciucă, pe Facebook.

Citeste si:
Al doilea tur al alegerilor prezidențiale ar putea avea loc odată...
Al doilea tur al alegerilor...

Potrivit prim-ministrului, „datele sunt bune, având în vedere contextul economic global". „Primul trimestru al anului încă era afectat de pandemie, iar războiul din Ucraina a început în 24 februarie. Este singura perioadă de timp care include ambele crize care au lovit din plin economia mondială şi au creat dezechilibre majore în toate ţările lumii, trimiţând în pragul recesiunii state dezvoltate. Economia Românei a reuşit o performanţă şi este evident că păstrarea cotei unice, încurajarea investiţiilor şi a mediului de afaceri sunt vitale pentru păstrarea acestui trend pozitiv", a explicat şeful Guvernului.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Iulie 2022 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.