Senatorii şi deputaţii din România au intrat în vacanţă parlamentară până pe 1 septembrie. Din toamnă, Legislativul îşi va relua activitatea.

Senatorii și deputații au intrat în vacanță parlamentară

Începând de vineri, 1 iulie, parlamentarii din România au intrat în vacanţă parlamentară până pe data de 1 septembrie. În conformitate cu articolul 66 din Constituţie, deputații și senatorii au două sesiuni ordinare pe an.

„Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie”.

Există cazuri în care parlamentarii se pot întruni şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere sau a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.

În timpul sesiunii parlamentare, la Camera Deputaţilor, au fost depuse cinci moţiuni simple contra unor miniştri. Patru dintre aceste moțiuni simple au fost respinse, însă ultima, cea la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu, nu a mai fost dezbătură.

Florin Cîțu a demisionat din funcția de președinte al Senatului. Cine îi va lua locul

Florin Cîțu și-a depus demisia din funcția de președinte al Senatului. Decizia a venit după ce liderii PNL au decis înlocuirea oficialului din fruntea Senatului.

Liberalului i s-a reproșat că ar fi încălcat articolul 25 din Statutul PNL, care prevede faptul că ar fi făcut declaraţii critice la adresa conducerii partidului.

„Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia. Mi s-a spus că mi s-a retras sprijinul partidului. Este o funcţie politică. Bineînţeles că, în aceste condiţii, nu am vrut să-i pun în situaţia penibilă pe colegii mei, pe unii dintre ei, să voteze împotriva conducerii partidului”, a spus Florin Cîţu.

Citeste si:
Fostul ministru Vlad Voiculescu la DNA în dosarul vaccinurilor:...
Fostul ministru Vlad...

Ludovic Orban a anunțat că va candida la funcția de președinte

Ludovic Orban a anunțat că va candida la următoarele alegeri prezidențiale. Oficialul a menționat că nu mai are încredere în nimeni și nu va mai pregăti pe nimeni pentru a candida la postul de președinte al României.

„Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la preşedinţia României şi din cauza asta m-am hotărât să candidez eu.”, a afirmat el.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Iulie 2022 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.