Politica 3 Iunie 2022 10:41 de Clara Vacaru
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, eliberează vila de protocol în care a locuit și se mută, în aceste momente, într-un apartament pe care l-a cumpărat.

Cu o întâriziere de două zile, Traian Băsescu și soția lui se mută din vila din strada Gogol. Cei doi ar fi trebuit să părăsească vila până miercuri, dar nu au făcut acest lucru, din motive pe care fostul președinte nu vrea să le facă publice.

Reamintim că după decizia de colaborare cu fosta securitate Traian Băsescu a rămas fără drepturile de fost președinte. Astfel, lui i-a fost retrasă paza și a primit o somație să părăsească vila de protocol în 60 de zile de la hotărârea instanței.

Azi, două mașini de transport au venit la vilă și urmează să încarce lucrurile, pentru a le transporta în apartamentul pe care Traian Băsescu l-a achiziționat de curând.

Traian Băsescu pleacă din vila de protocol

Fostul președinte a declarat că plecarea lui din vila de protocol se face în condiții normale și că este foarte mulțumit de felul în care a acționat RAPPS în acest caz.

"Este o situație normală, n-aș intra în detalii. Azi (n.r joi) i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. (O să mă mut) atât de repede cât pot. Cealaltă locuință este gata să primească mobilier. RAPPS a fost cea mai decentă instituție, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somații, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituție dintre toate instituțiile statului”, a spus Băsescu.

El a mărturisit că se simte nedreptățit de decizia instanței, de a-i retrage privilegiile de fost președinte.

Un stat care-și batjocorește foștii președinți n-are cum să fie tratat de către foștii președinți altfel decât îi tratează el. Așa că ce-mi dă statul am să-i dau și eu, n-am obligația să-i dau altceva. (...) Mi-e foarte bine. Credeți-mă că nu am niciun regret personal după locuința de protocol, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, așa că nu stau la mila statului român. (...) Maria e oricum mulțumită, atât timp cât suntem împreună”, a afirmat Traian Băsescu pentru realitatea.net.

Citeste si:
Cetățuia Brașovului a fost predată statului, după un proces de 7 ani
Cetățuia Brașovului a fost...

Traian Băsescu dă România în judecată la CEDO. Fostul președinte vrea să beneficieze din nou de SPP

Fostul Preşedinte al României, Traian Băsescu, a dat în judecată Serviciul de Pază și Protecţie și cere Curţii de Apel Bucureşti să suspende hotărârea SPP de a nu îi mai acorda protecţia pe care a avut-o în calitate de fost şef de stat.

Astfel, potrivit libertatea.ro, el nu mai beneficiază de:

  • casa de protocol din cartierul Primăverii
  • indemnizația lunară de 11.148 de lei, care înseamnă 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui Klaus Iohannis
  • pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de SPP.

În paralel, fostul preşedinte va da în judecată România, la CEDO.



Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Iunie 2022 - 11 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.