Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că vizita sa și cea a președintelui Senatului, Florin Cîțu, în Ucraina au fost „total diferite, dar până la urmă cu un interes comun”.

Marcel Ciolacu a vorbit despre vizita sa și cea a lui Florin Cîțu în Ucraina

Florin Cîțu a declarat joi că a aflat de la partea ucraineană despre faptul că Marcel Ciolacu nu mai vine pe 27 aprilie în Ucraina. El a precizat că nu a fost informat de liderul PSD că nu îl va mai însoți în această deplasare.

„În ceea ce priveşte Senatul României, am respectat toate regulile, am agreat o dată cu cei din Ucraina şi ne-am ţinut de acea dată. Din momentul în care a fost agreată acea dată, totul a fost în mâinile celor de la securitate de a aranja transportul, nu am mai avut nicio intervenţie, doar mesaje personale pentru a vedea exact despre mesajele de acolo.

Am aflat luni de la partea ucraineană, care m-a întrebat ce se întâmplă, am aflat despre faptul că domnul preşedinte Ciolacu nu mai vine pe 27, nu am întrebat când vine, nu am ştiut exact ce se întâmplă, nu a fost şi nici nu era treaba mea, invitaţia era adresată Senatului, deci nu era o invitaţie împreună", a precizat Cîţu, întrebat de ce au fost două delegaţii diferite care s-au deplasat în Ucraina.

„Ucraina are toată susținerea României”

„Au fost două vizite privind două lucruri total diferite. A fost o vizită atât politică a mea ca şi preşedinte al PSD, dar şi a domnului Ciucă ca şi preşedinte al PNL, în faţa atât a prim-ministrului, a preşedintelui Parlamentului ucrainean şi a preşedintelui Ucrainei, şi a mai fost o vizită, după cum aţi văzut, într-un context mai internaţional, la care a participat preşedintele Senatului din partea României.

Au fost două vizite total diferite, dar până la urmă cu un interes comun, această garantare, atât politică, cât şi administrativă şi legislativă că Ucraina are toată susţinerea României din toate funcţiile în statul român", a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă este adevărat că nu l-a anunţat pe Florin Cîţu că nu vor mai merge împreună la Kiev.

Citeste si:
Fostul ministru Vlad Voiculescu la DNA în dosarul vaccinurilor:...
Fostul ministru Vlad...

„Sunt programe diferite”

Florin Cîțu a fost întrebat dacă instituţional, fiind al doilea om în stat, ar fi trebuit ca premierul să-l invite în Ucraina. În context, Florin Cîţu a menţionat că l-a anunţat pe preşedintele Klaus Iohannis despre invitaţia de a vizita Ucraina.

„Înainte de a începe orice demersuri, l-am anunţat pe domnul preşedinte că există o invitaţie (...), a fost o discuţie ok. Mai mult de atât, am primit dosarul. Întotdeauna, înaintea unei vizite, primeşti un dosar de la Ministerul Afacerilor Externe cu temele importante de discutat acolo.

Deci, totul a fost normal, dar ştim că ne concentrăm foarte mult pe aceste două zile. Dar trei oficiali români au fost în Ucraina, în două zile, cred că pentru România este un semnal puternic. Şi pentru Ucraina este un semnal puternic", a arătat Cîţu.

Citeste si:
Plafonarea adaosului la alimentele de bază expiră în 2 zile. Marcel...
Plafonarea adaosului la...

În ceea ce priveşte modul în care oficialii ucraineni au perceput cele două vizite separate, Cîţu a spus că "nu există discuţii" în acest sens.

„Nu există discuţii, doar au vrut să se asigure că sunt la această întâlnire de miercuri după-amiază, de faţă cu preşedintele Zelenski, am confirmat că voi fi acolo, nu există nicio problemă.

I-au primit foarte bine şi pe domnul prim-ministru, şi pe preşedintele Ciolacu, cu o zi înainte, doar că sunt programe diferite. Miercuri a fost program cu două declaraţii de presă şi acest congres", a explicat preşedintele Senatului


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Aprilie 2022 - 01 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.