Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la o reuniune de coordonare, în format videoconferinţă, organizată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în pregătirea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, din 24 şi 25 martie, la care va participa şi preşedintele Statele Unite ale Americii, Joe Biden.
 

Care au fost problemele aduse în discuție

La reuniunea de coordonare au mai participat prim-miniştrii Republicii Letonia, Krisjanis Karins, Luxemburgului, Xavier Bettel, Republicii Slovace, Eduard Heger, Ungariei, Viktor Orban, şi Irlandei, Micheal Martin.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile s-au concentrat pe evoluţiile legate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent pe eforturile de gestionare a situaţiei umanitare din Ucraina şi măsurile de sprijin pentru refugiaţi. Au fost abordate aspectele legate de implementarea sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană la adresa Rusiei, respectiv a Belarusului, precum şi continuarea procesului de identificare a noi măsuri restrictive.

În cadrul reuniunii s-a discutat şi despre consolidarea dimensiunii de securitate şi apărare a Uniunii Europene în contextul adoptării Busolei Strategice, despre securitatea aprovizionării cu energie la nivel european, cu accent pe reducerea dependenţei energetice faţă de Rusia şi identificarea de măsuri în plan european pentru limitarea efectelor preţurilor ridicate la energie. Au mai fost abordate aspecte economice referitoare la consolidarea Pieţei Interne, precum şi relaţiile externe ale Uniunii Europene, cu accent pe relaţiile cu China şi situaţia din Bosnia - Herţegovina.

Totodată, liderii au abordat progresele înregistrate privind Uniunea Bancară şi Uniunea pieţelor de capital în perspectiva Summitului Euro în format extins din 25 martie.

Administraţia Prezidenţială arată că, în cadrul intervenţiei sale, preşedintele Iohannis a informat despre eforturile pe care ţara noastră continuă să le depună pentru gestionarea fluxului de refugiaţi din Ucraina, precum şi despre sprijinul direct acordat Ucrainei prin hub-ul umanitar de la Suceava, care beneficiază de sprijinul Comisiei Europene şi al statelor membre.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că acest sprijin trebuie acordat în continuare, evidenţiind dificultăţile cu care se confruntă populaţia care a rămas în Ucraina şi accentuând nevoia urgentă de a se ajunge la încetarea focului şi de a proteja civilii din Ucraina.

Citeste si:
Lidia Buble și-a băgat fanii în ceață, după ce s-a lăudat că a...
Lidia Buble și-a băgat fanii...

"Preşedintele României s-a pronunţat pentru adoptarea de către Uniunea Europeană de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, care să aibă un impact relevant asupra acesteia", precizează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a reafirmat, referitor la obiectivul asigurării securităţii energetice a Uniunii Europene, importanţa diversificării surselor şi a rutelor de aprovizionare cu energie, dar şi necesitatea dezvoltării interconectivităţii între statele membre, în contextul obiectivului major al Uniunii de reducere a dependenţei energetice de Federaţia Rusă.

În ceea ce priveşte subiectul preţurilor ridicate la energie, preşedintele Iohannis a reiterat nevoia de identificare cât mai rapidă a unor soluţii convergente la nivel european, atrăgând atenţia asupra dificultăţilor generate de legătura dintre scumpirea gazelor naturale şi preţurile la energia electrică, ceea ce generează un impact nedorit asupra pieţei.

Citeste si:
Charles Michel nu va participa la alegerile pentru Parlamentul...
Charles Michel nu va...

"Preşedintele Klaus Iohannis a indicat că obiectivul imperativ este de a găsi soluţii eficiente pe termen scurt, care să protejeze cetăţenii europeni şi competitivitatea economică la nivelul Uniunii, pentru ca producţia industrială şi locurile de muncă din economiile europene să nu fie afectate pe termen lung de actuala criză energetică", mai arată Administraţia Prezidenţială. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Martie 2022 - 11 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.