Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va adopa săptămâna aceasta măsuri privind plafonări și compensări ale prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pentru un an, începând cu data de 1 aprilie.
Guvernul va adopta măsuri privind plafonări și compensări la prețurile la energie și gaze, pentru un an
Oficialul a completat că Executivul poartă discuții cu Comisia Europeană pentru a continua și în acest an sprijinul acordat marilor consumatori. Acesta a amintit și că România este aprovizionată din punct de vedere alimentar, făcând referire la isteria din magazine, o mare parte dintre români cumpărând compulsiv alimente neperisabile, cel mai probabil de teama scumpirilor.
„Guvernul va adopta, în această săptămână, pachetul de măsuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie şi gaze naturale. Vom interveni în sprijinul economiei româneşti printr-un set de soluţii care includ plafonări şi compensări ale preţurilor la energie şi gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie.
Pentru un consum de până la 100 de kwh pe lună, românii vor plăti 0,68 de lei/kwh, iar pentru un consum cuprins între 100 şi 300 de kwh vor plăti 0,8 de lei/kwh. La gaz, preţul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kwh. Cu excepţia marilor consumatori, care vor avea pachete dedicate de ajutor de stat, toate companiile româneşti vor beneficia de un preţ fix la energia electrică de 1 leu pe kwh, TVA inclus, şi 0,37 lei/kwh pentru gaz, TVA inclus", a declarat Ciucă, la Palatul Victoria.
„Măsurile vor proteja populația și economia”
„Măsurile pe care le luăm vor proteja populaţia şi economia, prevenind riscurile unei creşteri accentuate a preţurilor şi a inflaţiei. Guvernul este alături de cetăţeni şi de mediul de afaceri, pentru a proteja locurile de muncă şi stabilitatea economică”, a spus șeful Executivului.
Citeste si:Ciucă, despre candidatura la prezidențiale: „Nu mă dau înapoi”
![]()
„Sunt în permanentă legătură cu ministrul Agriculturii şi cu producătorii români de alimente, reprezentanţii reţelelor marilor magazine. România este bine aprovizionată, stocurile noastre asigură toate bunurile de care avem nevoie. Fermierii şi agricultorii noştri au tot sprijinul Guvernului pentru pregătirea acestui an agricol”, a mai transmis acesta.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro