Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, că cetățenii României sunt bine protejați, iar securitatea țării noastre este garantată. 

Lucian Bode (MAI) a asigurat că românii sunt bine protejați

„Ne aflăm sub protecţia NATO, care este cea mai puternică alianţă politico-militară din toate timpurile. Iar din această perspectivă vreau să-i asigur, la rândul meu, pe toţi românii că sunt bine protejaţi, iar securitatea României este garantată.

Doar împreună, solidari în acţiuni, alături de NATO, împreună cu partenerii noştri strategici - Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană -, vom reuşi să contracarăm efectele acestui atac armat nejustificat şi să reducem riscurile de securitate din regiune", a declarat oficialul.

Ministrul a condamnat acțiunea Rusiei în Ucraina și a menționat că, prin declanșarea acestui atac, Federația Rusă rescrie o pagină neagră din istoria umanității, în care prin conflict armat se decide soarta unei națiuni.

„Nimic nu poate justifica retorica revizionistă din aceste zile a liderului Federaţiei Ruse. În faţa acestui mod brutal de acţiune, comunitatea internaţională reacţionează dur şi fără jumătăţi de măsură, împotriva agresorului care ameninţă stabilitatea şi securitatea lumii democratice”, a mai spus acesta.

România va acorda în continuare sprijin umanitar Ucrainei

Oficialul a mai completat că România rămâne ferm angajată în efortul comun de a proteja pacea și securitatea în regiune și de a acorda sprijin umanitar națiunii ucrainene.

„Suntem pregătiţi pentru orice scenariu cu măsuri de urgenţă care să limiteze la maxim efectele acestei agresiuni armate asupra populaţiei. Structurile MAI sunt pe deplin implicate în furnizarea unui răspuns coordonat şi articulat la toate provocările momentului", a afirmat Lucian Bode.

Citeste si:
Metodele eficiente de securitate la care să apelezi pentru casa ta
Metodele eficiente de...


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Februarie 2022 - 01 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.