Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a criticat, miercuri, numirea lui Gabriel Teodosie Marinov în funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării, făcută de premierul Nicolae Ciucă, menţionând că aceasta "decredibilizează încă o dată întregul sistem", "restaurează contraselecţia din administraţia publică" şi demonstrează că statul este unul "captiv politrucilor".
"Dacă eşti ascultător şi slujeşti mâna care te trage de sfori, poţi să fii orice, chiar şi guvernator. E important doar să faci parte dintr-o gaşcă, să fii cu ai tăi, cei care te pun în funcţii şi te salvează de câte ori ai nevoie, tu doar asculţi şi livrezi pentru şmecherii de la partid. Ceea ce pentru un om normal pare deplorabil şi ruşinos, pentru noua clasă de politruci înseamnă devenire şi reuşită. Nu e vorba despre servitute şi umilinţă decât în faţa şefului tău, pentru că în rest te ajungi şi devii "şef pe plantaţie". Aşa că, doamnelor şi domnilor, permiteţi-mi să vi-l prezint pe noul guvernator al Deltei, care vine de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea. Ce-l recomandă? E de la PSD şi e numit de premierul PNL şi asta e suficient", a scris Cioloş, pe Facebook.
El a menţionat că, atunci când USR a fost în Guvern, alegerea pentru postul de guvernator al Deltei s-a făcut într-un "proces mai complicat şi transparent, contrar tuturor obiceiurilor locului".
"Am făcut o selecţie cu o firmă de recrutare specializată, un apel public de CV-uri care a durat două luni şi am implicat în proiect toate organizaţiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate Delta Dunării. Nu ne-a obligat nimeni, se putea numi şi atunci un politruc luat din subordinea unui baron local pe care îl aruncam direct în poziţia de guvernator. Însă am ales un proces care avea ca rol recredibilizarea administraţiei publice şi am numit-o în acest mod pe Atena Groza, un om cu 20 de ani de experienţă în conservarea biodiversităţii, dezvoltare durabilă şi managementul ariilor protejate", a adăugat liderul USR.
Nicolae Ciucă a discutat cu guvernatorul BNR despre amânarea ratelor

Potrivit lui Cioloş, "domnul de la asistenţă socială şi protecţia copiilor Tulcea are, în ochii celor care l-au numit mult, mai multă experienţă decât un profesionist recrutat".
"E om de partid şi, în ziua de astăzi, să fii om de partid e practic tot ai nevoie pentru a reuşi în viaţă. Această ultimă numire decredibilizează încă o dată întregul sistem, dacă mai era nevoie de aşa ceva. Restaurează contraselecţia din administraţia publică şi demonstrează că suntem un stat captiv politrucilor, cei care s-au organizat în bande de partid care fie fură de la cetăţeni, fie instigă la violenţă", a mai arătat Cioloş.
El i-a mulţumit Atenei Groza pentru munca depusă pentru Delta Dunării.
"Îi mulţumesc Atenei Groza pentru aceste câteva luni în care a muncit cu dedicare pentru Delta Dunării şi le cer scuze oamenilor Deltei pentru că nu am reuşit să facem în aşa fel încât destinul lor să nu mai ajungă niciodată la mâna politrucilor", a adăugat Dacian Cioloş.
Incendiu de proporții în Delta Dunării. Pompierii nu pot interveni

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a decis, marţi, numirea lui Gabriel Teodosie Marinov în funcţia de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" şi revocarea din funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" a Atenei-Adriana Groza. AGERPRES
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Când nu mai știi în ce direcție să mergi, urmează-ți întotdeauna inima!
Sursa: garbo.ro
-
Sebastian Burduja: ”Vrem să creăm SRL-I, entități pentru startup-uri inovatoare”
Sursa: start-up.ro
-
OTP Bank: Profit de 34,6 milioane de lei în 2022
Sursa: futurebanking.ro
-
Liam, fiul lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc este un băiețel...
Sursa: kudika.ro
-
Schimbări privind parcările din București. Ce este nou
Sursa: wall-street.ro