Guvernul urmează să aprobe, luni, într-o şedinţă organizată în format hibrid, o serie de hotărâri privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România, proces amânat în anul 2021 pentru anul în curs din cauza pandemiei.

Astfel, Executivul va adopta forma şi conţinutul instrumentarului Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România în anul 2021, specificaţiile tehnice pentru transmiterea datelor din sursele administrative pentru efectuarea RPLR 2021, precum şi măsuri privind stabilirea bugetului şi a categoriilor de cheltuieli necesare efectuării recensământului populaţiei şi locuinţelor.

* În şedinţa Guvernului va fi aprobată şi o ordonanţă având ca scop crearea cadrului legal pentru protejarea mediului marin, în mod special a ecosistemului marin Marea Neagră, împotriva efectelor negative a deversărilor ilegale de deşeuri provenite de la navele care folosesc porturile româneşti, prin îmbunătăţirea procesului de predare/primire controlată în instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor provenite de la nave, corelată cu revizuirea formalităţilor de raportare pentru monitorizarea navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturi.

Schimbările preconizate vizează, între altele, actualizarea normelor privind predarea deşeurilor, inclusiv notificarea în prealabil a predărilor, cu regimuri speciale aplicabile pentru navele cu trafic programat şi care fac escale frecvente sau regulate în port.

* Tot printr-o ordonanţă vor fi decise mai multe măsuri privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică şi facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii cu privire la neplata tarifelor rutiere.

Conform notei de fundamentare, în proiectul de ordonanţă se stabilesc, între altele:
* cadrul general şi condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea asigurării interoperabilităţii sistemelor de tarifare rutieră electronică pentru utilizarea infrastructurii rutiere de pe teritoriul României cu sistemele de tarifare rutieră electronică similare din Uniunea Europeană;
* cadrul general şi condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea asigurării schimbului transfrontalier de informaţii privind vehiculele înmatriculate şi deţinătorii acestora, în cazul în care a fost constatată o neplată a tarifelor rutiere, de orice fel, în statele membre ale Uniunii Europene;
* tehnologiile care sunt utilizate de sistemele de tarifare rutieră care pot fi date în exploatare în România şi care necesită, în scopul colectării tarifelor rutiere, instalarea sau utilizarea unui echipament de bord (OBE);
* condiţiile în care se acordă înregistrarea în România a furnizorilor serviciului european de taxare rutieră electronică (SETRE);
* obligaţiile entităţilor din România care percep tarife rutiere;
* obligaţiile utilizatorilor SETRE.

Citeste si:
Guvernul propune majorarea salariului minim la 3.700 de lei
Guvernul propune majorarea...

* Pe agenda şedinţei de guvern figurează şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, referitoare la serviciile publice de transport persoane pe căile navigabile interioare.

"Proiectul de act normativ stabileşte că principiile care stau la baza organizării serviciilor publice de transport pe căile navigabile interioare, inclusiv modalitatea de stabilire a compensaţiei acordate prestatorului serviciului public şi obligaţiile prestatorului serviciului public pentru a beneficia de compensaţie, vor fi conforme prevederilor Regulamentului nr. 1.370/2007. Astfel că, pentru serviciile publice de transport persoane pe căile navigabile interioare, au calitatea de autoritate competentă în sensul Regulamentului nr. 1.370/2007 unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, cu excepţia serviciului public de transport naval de persoane între localităţile din Delta Dunării, unde Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are calitatea de autoritate competentă", se arată în nota de fundamentare.

Citeste si:
reConstruct Forum 2023: Cât mai avem de așteptat până când...
reConstruct Forum 2023: Cât...

Totodată, prin proiectul de act normativ se propune ca "obligaţiile de serviciu public să se stabilească prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru serviciul public de transport naval de persoane între localităţile din Delta Dunării sau prin hotărâre a autorităţii deliberative a unităţii administrativ teritoriale pentru serviciul public de transport persoane pe căile navigabile interioare (ex hotărâre a Consiliului Local Timişoara pentru transportul public de persoane pe Canalul Bega sau hotărâre a Consiliul Local Tulcea pentru transportul public de persoane în interiorul localităţii de pe un mal pe celălalt al Dunării)".

* De asemenea, Executivul va adopta, prin ordonanţă, modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transporturilor rutiere, în conformitate cu mai multe norme europene în materie.

Citeste si:
Recenzorii nu şi-au primit banii nici după 6 luni de la încheierea...
Recenzorii nu şi-au primit...

Proiectul de act normativ are în vedere, se spune în nota de fundamentare, şi următoarele aspecte:

* actualizarea condiţiilor care trebuie îndeplinite de către o întreprindere pentru respectarea cerinţelor de sediu real şi stabil, de competenţă profesională, de bună reputaţie şi de capacitate financiară, în vederea obţinerii accesului la ocupaţia de operator de transport rutier;

* extinderea domeniului de aplicare a prevederilor ordonanţei şi la întreprinderile de transport rutier contra cost de mărfuri care desfăşoară operaţiuni de transport naţional şi/sau internaţional numai cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule a căror masă maximă autorizată depăşeşte 2,5 tone şi nu depăşeşte 3,5 tone, începând cu data de 21 mai 2022. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Ianuarie 2022 - 09 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.