Şefii diplomaţiilor europene au continuat, joi, la reuniunea informală de la Brest, discuţiile pentru elaborarea Busolei Strategice şi au analizat situaţia de securitate din Vecinătatea estică, ministrul de Externe Bogdan Aurescu susţinând o serie de elemente care să reflecte cât mai bine interesele României.
 

Reuniunea de la Brest este organizată joi şi vineri de Preşedinţia franceză a Consiliului UE.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE transmis vineri AGERPRES, în ceea ce priveşte Busola Strategică, Aurescu a salutat evoluţia documentului care va defini acest instrument ce trebuie, în opinia părţii române, să aibă un caracter practic, în conformitate cu principiile Strategiei Globale a UE din 2016.

"În cadrul discuţiilor, a susţinut o serie de elemente care să reflecte cât mai bine interesele României. Astfel, a arătat că este necesară evidenţierea clară a complementarităţii şi parteneriatului cu NATO şi SUA, în mod special. A subliniat importanţa unei reflectări adecvate a situaţiei actuale de securitate din Vecinătatea estică, inclusiv din regiunea extinsă a Mării Negre. A reamintit impactul asupra securităţii europene al conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre şi a pledat în favoarea unui angajament sporit al UE în soluţionarea acestora, inclusiv prin documentul strategic în discuţie. A arătat că sunt necesare discuţii aprofundate în ceea ce priveşte capacitatea de intervenţie rapidă a UE, cu luarea în considerare a necesităţii asigurării deplinei complementarităţi cu NATO şi evitarea oricăror duplicări, şi consolidarea instrumentelor pentru combaterea ameninţărilor hibride", se arată în comunicat.

Discuţia privind situaţia de securitate din Vecinătatea estică a avut loc în contextul deteriorării mediului de securitate în regiune şi al evoluţiilor recente. Bogdan Aurescu a prezentat evaluarea României asupra acestora şi a accentuat importanţa unităţii UE, în baza principiilor şi valorilor comune, şi a continuării pregătirii adoptării de măsuri ferme şi credibile de descurajare a Rusiei, inclusiv sancţiuni, care să fie adoptate în cazul continuării abordării agresive, de escaladare, din partea Rusiei, concomitent cu consolidarea rezilienţei Ucrainei şi a celorlalţi parteneri din Vecinătatea Estică, se menţionează în comunicatul MAE.

Ministrul de Externe a accentuat nevoia de dezescaladare concretă a situaţiei de securitate, precum şi faptul că încercările de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii de securitate europene rămân inacceptabile.

Citeste si:
Aurescu va participa la reuniunea miniştrilor de Externe din...
Aurescu va participa la...

Conform comunicatului, Aurescu a evidenţiat necesitatea întăririi parteneriatelor UE-SUA şi UE-NATO, precum şi a reflectării adecvate a situaţiei de securitate din Vecinătatea estică, inclusiv în contextul elaborării Busolei Strategice.

Ministrul român de externe a reiterat importanţa creşterii implicării UE în gestionarea şi rezolvarea conflictelor prelungite din regiunea extinsă a Mării Negre, având în vedere impactul asupra situaţiei de securitate din Europa de Est şi plecând de la rezultatele turneului efectuat în Caucazul de Sud în iunie anul trecut, împreună cu omologii austriac şi lituanian, în coordonarea şi cu mandatul Înaltului Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi de Securitate, Josep Borrell.

Citeste si:
UE să adopte a şasea rundă de sancţiuni împotriva Rusiei la...
UE să adopte a şasea rundă de...

El a reiterat susţinerea pentru integritatea şi suveranitatea teritorială a Ucrainei şi a salutat vizita efectuată de Înaltul Reprezentant Josep Borrell, la începutul lunii, care confirmă angajamentul "puternic" al UE pentru această ţară.

Vineri, reuniunea de la Brest va continua cu Agenda de discuţii privind relaţiile UE-China şi evoluţiile din Mali.

De asemenea, va fi organizat un dejun informal cu preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall, preşedinte al Uniunii Africane în perioada 2022 - 2023, şi cu preşedintele Comisiei Uniunii Africane, Moussa Faki Mahamat, pentru a discuta despre pregătirea Summitului UE-Uniunea Africană prevăzut pentru 17 - 18 februarie. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Ianuarie 2022 - 01 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.