România va reuşi să îşi depăşească problemele dacă societatea va rămâne solidară, iar democraţia nu va fi golită de conţinut, afirmă fostul preşedinte Ion Iliescu, miercuri, în ziua în care se împlinesc 32 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

Iliescu, despre impactul Revoluției Române din 1989

"România este un proiect al tuturor, pentru toţi. Numai aşa Revoluţia Română are un sens şi o finalitate. Merită să ne gândim la asta şi să acţionăm în consecinţă", a scris Iliescu, pe blogul personal.

Potrivit acestuia, "cei 32 de ani scurşi de la momentul începerii Revoluţiei Române au cunoscut schimbări radicale în sistemul politic, în societate, în statutul României în Europa şi în lume", dar "agenda" din Decembrie 1989 nu a fost epuizată.

"O revoluţie este, poate părea paradoxal unora, un act din perspectiva timpului lung. Nu am avut o baghetă magică, care să ne permită schimbarea lucrurilor peste noapte. Anii care au urmat despărţirii de ceauşism au fost ani de sacrificii, lipsuri, de schimbări economice dureroase, chiar de eşecuri. (...) Am reuşit ceea ce ne-am propus ca obiectiv strategic, integrarea în UE şi în NATO, pentru că am reuşit să fim solidari în promovarea intereselor noastre şi am păstrat dialogul politic şi social. Am ales ca metodă de guvernare consensul, deşi nu au lipsit momentele de confruntare, în stradă, dar şi pe scena politică. Au învins raţiunea şi responsabilitatea faţă de viitorul României", a transmis fostul preşedinte.

Iliescu, despre lipsa comunicării eficiente în lumea politică

El şi-a exprimat regretul că, "de la o vreme, confruntarea a devenit instrumentul rezolvării tuturor crizelor, inevitabile, cele mai multe", potrivit Agerpres.

"Nu, adversarii politici nu sunt duşmani, care trebuie distruşi. Dialogul şi negocierea nu sunt semne de slăbiciune. Ar fi fost bine să fi depăşit criza politică şi socială din Decembrie 1989, care a dus la schimbarea de regim politic, prin dialog şi negociere. Dar regimul ceauşist a ales confruntarea cu societatea şi din această cauză am avut atâtea victime nevinovate în acele zile. Dar am învăţat, atunci, o lecţie: libertatea, demnitatea, democraţia sunt lucruri pentru care merită să lupţi, indiferent de circumstanţe", a subliniat Ion Iliescu.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Decembrie 2021 - 12 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.