În 26 noiembrie, primarul general al Capitalei spunea că peste o săptămână își va face prima doză de vaccin împotriva COVID-19. Decizia a venit după o lungă așteptare din partea politicienilor și populației. Suspansul a avut ca bază îngrijorări privind sănătatea. Edilul, întrebat de mai multe ori de ce nu s-a imunizat până acum, a spus că a trecut prin boală și că a așteptat rezultatele analizelor, dar și îndemnul medicului pentru a stabili dacă inocularea va fi benefică.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, s-a vaccinat anti-Covid
Primarul general al Capitalei s-a vaccinat cu prima doză împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut joi dimineață. „Am spus că trebuie să fac niște investigații, le-am făcut, și săptămâna viitoare mă voi vaccina cu prima doză”, a declarat Nicușor Dan în conferință de presă.
„Mă voi vaccina după ce voi face un număr de teste pe care nu am apucat încă se la fac, pentru că există nişte urgenţe acum, care sunt mai importante pentru bucureşteni. (…) Am spus că mă voi vaccina”, a comentat oficialul la începutul lunii noiembrie.
În data de 31 august, Nicușor Dan a fost întrebat de jurnaliști, în cadrul unei conferințe de presă de prezentare a bilanțului de 10 luni de la preluarea mandatului, de ce nu s-a imunizat anti-COVID. Atunci, el a anunțat că a trecut prin boală în luna mai.
A preferat să se testeze în loc să se vaccineze
Nicușor Dan a întâmpinat probleme după introducerea certificatului verde pentru accesul în instituții publice. Pe 4 noiembrie, el nu a putut intra în sediul Guvernului, unde avea programată o întâlnire cu Florin Cîțu, pe atunci premier interimar.
Întrunirea a fost mutată la sediul PNL București. Pentru a doua zi, 5 noiembrie, când avea programată o întâlnire la Ministerul Transporturilor, primarul și-a scos certificat verde pe baza unui test PCR, evitând astfel repetarea situației din ziua precedentă.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro