Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat, luni, că o mărire procentuală a pensiilor ar reprezenta un sistem "ipocrit", solicitând, totodată, să nu fie permisă intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru primari.
"Aş vrea să le transmit celor de la PNL şi PSD că acest subiect al pensiilor speciale o să îi bântuie până în momentul în care îşi vor asuma şi prin decizie ceea ce tot cântă în campanii electorale, ca să dea bine la urechea alegătorilor. O să îi bântuie acest subiect. USR se va ţine de acest subiect, exact aşa cum s-a ţinut şi de 'Fără penali în funcţii publice'. Dragilor de la PNL şi PSD, va trebui să vă asumaţi decizii vizavi de anumite promisiuni pe care le faceţi în campanie. PSD, când spuneţi în campanie că vreţi să îi ajutaţi pe cei nevoiaşi, nu îi mai ţineţi în sărăcie ca să vă voteze şi data viitoare, tot pe promisiuni iluzorii", a susţinut liderul USR, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.
Potrivit lui Cioloş, dacă vor intra în vigoare, pensiile speciale pentru foşti primari şi foşti preşedinţi de Consilii judeţene ar putea ajunge până la 7.000 de lei lunar.
"România, sistemul de pensii din România şi bugetul naţional, în starea în care e în momentul de faţă, nu îşi mai permit o nouă castă de privilegiaţi, o nouă categorie de pensii care să nu fie bazate pe principiul contributivităţii. Dacă alianţa PNL-PSD nu dă o ordonanţă de urgenţă rapid, în următoarele trei săptămâni, riscăm să avem o nouă categorie de privilegiaţi, pentru că aceste pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene ar intra în vigoare de la 1 ianuarie şi ar avea un impact bugetar de peste 600 de milioane de lei", a explicat el.
Cristina Cioran a rămas o mamă singură. Cine o ajută cu creșterea...
Potrivit lui Cioloş, orice creştere a pensiilor speciale sau introducerea unora noi ar duce la imposibilitatea creşterii pensiilor mai mici.
Liderul USR le-a reproşat social-democraţilor că fac sistematic propuneri de creşteri procentuale, care i-ar favoriza, în primul rând, pe cei cu pensii mari.
"Continuăm să ţinem în sărăcie pensionari cu pensii mici - unele chiar mai mici de 1.000 de lei - cărora nu le putem creşte pensia pentru că majoritatea banilor se duc la pensiile mari", a argumentat Dacian Cioloş.
Potrivit acestuia, este necesar un sistem anual, previzibil, de indexare a pensiilor, care să se bazeze pe "indicatori clari". El a subliniat importanţa unei reforme a sistemului, astfel încât "pensiile neruşinate" ale celor care "nu contribuie suficient" să fie eliminate.
Banca Mondială propune 4 scenarii cu privire la pensiile de...
"Avem aproape un milion - dacă nu mai mult de un milion - de pensionari care sunt ţinuţi în sărăcie, cu pensii sub 1.100 şi ceva de lei, care ar fi nivelul de sărăcie din România. Acolo aştept să văd cum PNL şi PSD îşi asumă ceea ce USR, fiind la guvernare cu PNL, a negociat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru că avem acolo acest angajament al României, ca stat, să reformeze sistemul de pensii", a transmis preşedintele USR.
USR propune ca pensionarilor cu venituri sub 1.100 de lei să li se acorde tichete de masă în valoare de până la 300 de lei/lună şi introducerea celei de a 13-a pensii. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro