Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, este de părere că "prezenţa militară americană în regiune trebuie crescută, nu doar în România".
 

Prezent într-o vizită la Washington, şeful diplomaţiei române a participat la dialogul "Security and Cooperation in the Black Sea", organizat de Atlantic Council of the United States.

"Am discutat ieri cu secretarul Blinken (secretarul de stat al SUA, Antony Blinken - n.r.) şi am exprimat deschiderea României de a participa la creionarea strategiei SUA privind zona Mării Negre şi am transmis deja câteva idei preliminare. Cred că este important să avem o abordare multilaterală în ceea ce priveşte securitatea în Marea Neagră. Nu e vorba de abordarea clasică privind mijloacele militare şi de securitate. (...) Cred că prezenţa militară americană în regiune, atât ca trupe, cât şi ca echipament, trebuie crescută, nu doar în România, dar cred că şi în partea sudică a Flancului estic", a afirmat Bogdan Aurescu.

El a apreciat că "este un fel de dezechilibru, în acest moment, între resursele alocate pentru partea de nord şi cele alocate pentru partea de sud". "Aşa că trebuie să echilibrăm situaţia şi să avem mai multe resurse în partea de sud a Flancului estic şi să continuăm să construim această abordare coerentă a Flancului estic ca un tot unitar", a punctat ministrul român de Externe.

Potrivit acestuia, "ce se întâmplă în Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră, are un impact major asupra relaţiilor transatlantice în general".

"Din punct de vedere istoric, regiunea a fost mereu la răscrucea mai multor interese - ambiţii imperiale, ideologii contrare, interese comerciale diferite. De asemenea, a fost o punte între Asia şi Europa", a arătat Aurescu.

Citeste si:
Aurescu, ales în funcția de judecător al Curţii Internaţionale de...
Bogdan Aurescu este primul...

De asemenea, el a subliniat că, "în ultimele trei decenii, Marea Neagră a fost o zonă de conflict". "Şi observăm că acest trend se menţine, din păcate, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat anul acesta, de exemplu, în aprilie, când am fost martorii desfăşurării masive de forţe ruse, poate cea mai mare asemenea desfăşurare de la Războiul Rece, în regiune, cu mult echipament rămas acolo. (...) Este un lucru îngrijorător, care ar trebui să ne preocupe pe toţi, nu doar ţările din regiune, ci NATO", a afirmat şeful diplomaţiei române.

Mai mult, ministrul român de Externe a subliniat că "riscul de provocări viitoare, inclusiv provocări de securitate, rămâne unul crescut". "Cred că trebuie să luăm asta în considerare şi să acţionăm pentru reconstrucţia securităţii şi stabilităţii, inclusiv a prosperităţii în regiunea Mării Negre", a subliniat el.

Citeste si:
SUA își prelungesc prezența militară în România: Trimit 4.000 de...
SUA își prelungesc prezența...

Bogdan Aurescu a abordat, în cadrul dialogului, şi subiectul dezinformării.

"Cred că este foarte important să învăţăm publicul general să fie foarte atent atunci când citeşte informaţii şi să fie foarte atent la surse şi, dacă poate, la agenda ascunsă a anumitor mesaje, care încearcă să submineze încrederea în valorile democratice şi în organizaţiile din care facem parte. De exemplu, când vedeţi că Sputnik transmite că România şi UE fac asta şi asta... de fapt România este UE, România este NATO. Nu suntem în afara acestor organizaţii. Dar acest tip de mesaj încearcă să inducă sau să sugereze că noi suntem încă departe de acele organizaţii, ceea ce nu este adevărat, dar asta subminează încrederea publicului şi a sentimentului de apartenţă la acest set de valori, întruchipate de respectivele organizaţii", a punctat ministrul Afacerilor Externe.

Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

În acest context, a subliniat el, trebuie mobilizate "toate instituţiile publice să lucreze în această direcţie, să avem o comunicare publică în mod coordonat, discursuri coerente şi comune la nivel naţional, UE şi NATO, pe teme importante, precum securitatea în regiune sau cybersecuritatea". AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Noiembrie 2021 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.