Depunerea mandatului de premier desemnat de către Nicolae Ciucă a fost înregistrată, marţi, la Parlament, potrivit unor surse liberale.
Mandatul de premier desemnat de Ciucă, înregistrat la Parlament
"Vă aduc la cunoştinţă că, la data de 1 noiembrie 2021, am depus mandatul încredinţat prin decretul nr. 1064 din 21.10.2021, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului României asupra listei şi programului Guvernului, decret publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1008 din 21.10.2021", se arată în documentul transmis de Nicolae Ciucă preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Roman.
De asemenea, Nicolae Ciucă informează că scrisoarea a fost transmisă şi preşedintelui Klaus Iohannis. Biroul Executiv al PNL a decis, luni seara, depunerea mandatului de premier desemnat de către Nicolae Ciucă şi flexibilizarea negocierilor cu toate forţele politice democratice din Parlament, potrivit Agerpres.
Lista miniștrilor din Guvernul Ciucă
Anterior, a fost făcută publică lista posibilor miniștri care vor face parte din Guvernul Ciucă. Noul Guvern va fi condus de Nicolae Ciucă, iar funcția de vicepremier va fi ocupată de Kelemen Hunor.
- Ministerul Finanțelor - Dan Vîlceanu
- Ministerul Transporturilor - Cristian Bușoi
- Ministerul de Interne - Lucian Bode
- Ministerul Muncii - Raluca Turcan
- Ministrul Fondurilor Europene - Marcel Boloș
- Ministerul Justiției - Cătălin Predoiu
- Ministerul Apărării - Nicoleta Pauliuc sau Rareș Bogdan
- Ministerul De Externe - Bogdan Aurescu
- Ministrul energiei - Virgil Popescu
- Ministrul Agriculturii - Adrian Cozma / UDMR
- Ministrul mediului - Tanczos Barna
- Ministrul Sănătății - Nelu Tătaru
- Ministrul Educației - Sorin Câmpeanu
- Ministrul Culturii - Bogdan Gheorghiu/UDMR
- Ministrul Sportului - Eduard Novak
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2024
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
4 poziții sexuale pentru penetrare profundă
Sursa: kudika.ro