Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunță că a început urmărirea penală față de deputatul PNL Cosmin Șandru și Nicolae Bitea, director general al Societății de Transport Timișoara, acuzați de dare de mită. Anterior, AUR l-a învinuit pe Șandru că a încercat să corupă parlamentari să nu voteze moțiunea de cenzură.
Deputatul PNL Cosmin Șandru, urmărit penal de DNA pentru dare de mită. AUR l-a acuzat că a încercat să corupă parlamentari să nu voteze moțiunea de cenzură depusă de PSD
Liberalii sunt acuzați de procurori că i-au promis unui alt deputat numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice dacă acesta nu votează moțiunea de cenzură împotriva lui Florin Cîțu.
Dosarul a fost deschis după ce parlamentarii AUR au depus o plângegre penală privind atitudinea lui Cosmin Șandru și propunerea făcută de acesta deputatului Ciprian Titi Stoica. AUR a adus ca probă o înregistrare audio.
DNA
„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții ȘANDRU COSMIN, deputat în Parlamentul României și BITEA NICOLAE-FLORIN, director general al Societății de Transport Public Timișoara, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: La data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, suspecții Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice.
Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea menționată mai sus. Suspecților Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Parlamentul a decis! Niculae Bădălău a fost revocat de la Curtea de...
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro