Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a calificat, marţi, drept "cacealma" decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-l desemna pe Dacian Cioloş candidat pentru funcţia de premier, afirmând că niciun partid nu va susţine un Guvern condus de acesta.

"Din păcate, decizia de ieri a preşedintelui este mai degrabă o cacealma, care nu numai că nu are ca obiectiv soluţionarea crizei, ci are ca efect prelungirea crizei politice şi guvernamentale şi adâncirea crize politice şi guvernamentale. Este evident pentru orice om care cunoaşte situaţia politică din România şi poziţionările partidelor politice din România că, în ciuda bunei intenţii a USR PLUS şi a lui Dacian Cioloş, care, de altfel, au fost singurii care s-au prezentat la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier, desemnarea ca prim-ministru a lui Dacian Cioloş este o desemnare care nu ţine cont de principiul loialităţii constituţionale care ar fi trebuit aplicat şi nu ţine cont de faptul că desemnarea trebuie să se facă în persoana unui premier care să aibă cu adevărat şansa de obţine o majoritate parlamentară. Este clar pentru orice om de bun simţ că nici actuala conducere a PNL, nici alte partide politice nu vor susţine învestirea unui Guvern Cioloş. (...) Nu pot să cred că preşedintele României nu este conştient că Dacian Cioloş nu are nicio şansă să formeze o majoritate parlamentară", a declarat Orban, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, Cioloş a fost desemnat din cauza faptului că nici PSD şi nici PNL nu s-au prezentat la consultările cu şeful statului cu o propunere de prim-ministru.

"Aş putea spune că, dacă în privinţa PSD e pagubă în ciuperci că n-a venit cu o propunere de prim-ministru, în ceea ce priveşte conducerea PNL decizia de a nu se prezenta cu o propunere de prim-ministru este o decizie care, practic, a pus PNL în situaţia de a nu avea o propunere de prim-ministru şi de a nu-i pune pe masa preşedintelui o oportunitate de desemnare a unui premier care are şansa să formeze o majoritate parlamentară. La fel de evident este că singura soluţie pentru formarea unei majorităţi parlamentare este refacerea coaliţiei de guvernare. (...) Atât pentru conducerea PNL, cât şi pentru preşedinte era perfect la îndemână o soluţie care ar fi soluţionat criza şi anume desemnarea unui premier din partea PNL, care să fie persoană decentă, onorabilă, o persoană care să se bucure de încrederea partenerilor de guvernare", a explicat fostul preşedinte al liberalilor.

În opinia sa, schimbarea deciziei PNL privind mandatul cu care s-a dus la Cotroceni arată "premeditare". "De fapt, conducerea PNL a abandonat şansa uriaşă de a pune punct crizei politice, de a reface coaliţia de guvernare, de a da României un Guvern responsabil şi stabil, cu deplină capacitate de exerciţiu", a susţinut Orban.

Citeste si:
Florin Cîțu, anunț de ultimă oră! Blocaj în negocierile pentru...
Florin Cîțu, anunț de ultimă...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

"Sunt convins ca intenţia ascunsă care stă în spatele acestei desemnări, care nu are nicio şansă (...) , în spatele acestei cacealmale, acestei decizii cinice, se ascunde de fapt dorinţa ca la a doua desemnare să fie desemnat de preşedinte Florin Cîţu. (...) Cei care au luat decizia să nu desemneze premier sunt cei din gaşca demolatoare, care l-au impus pe Cîţu la conducerea PNL, care se cramponează în continuare de persoana lui Florin Cîţu, neînţelegând faptul că Florin Cîţu nu mai are nicio şansă să formeze o majoritate parlamentară pentru investirea unui Guvern", a mai susţinut Orban.

El a spus că, probabil, nici Klaus Iohannis, nici Florin Cîţu nu au încredere în colegii din PNL care ar fi putut fi nominalizaţi pentru funcţia de prim-ministru şi care ar fi avut şansa de refacere a majorităţii parlamentare prin refacerea coaliţiei. "Nici USR PLUS, nici UDMR, nici grupul minorităţilor nu au contestat niciodată dreptul PNL de a desemna persoana premierului în această coaliţie", a transmis preşedintele Camerei Deputaţilor.

În opinia sa, "decizia de desemnare a lui Dacian Cioloş va adânci ruptura dintre PNL şi USR PLUS".

El a reiterat că România se confruntă cu o criză politică şi guvernamentală "provocată de decizia unilaterală a premierului Florin Cîţu de a demite ministrul Justiţiei, fără niciun fel de consultare a coaliţiei, fără niciun fel de consultare a forurilor statutare ale PNL".

Citeste si:
Cîţu nu va face parte din viitorul Guvern. „Eu l-am propus pe...
Florin Cîţu a anunțat că nu...

"România se confruntă cu o criză sanitară gravă, provocată de explozia de infectări cu COVID-19. România se confruntă cu o situaţie economică dramatică, care pune în pericol veniturile românilor, ca urmare a creşterii preţurilor la energie, la combustibil, la alimente, la medicamente. (...) Criza politică trebuie să înceteze imediat, pentru că România şi românii au nevoie de un Guvern stabil, care să beneficieze de o majoritate parlamentară care să susţină toate măsurile de combatere a crizei pandemice", a adăugat Ludovic Orban. AGERPRES



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.