Soluţia privind utilizarea certificatului verde COVID în plan intern în cazul desfăşurării unor activităţi economice neesenţiale în localităţile unde se înregistrează o rată de incidenţă de peste 3 la mia de locuitori este o soluţie la îndemână, întrucât nu se doreşte închiderea economiei, a declarat joi seara premierul Florin Cîţu, referindu-se la hotărârea aprobată CNSU privind utilizarea certificatului verde la nivel naţional.

"Acum era momentul, până acum România a fost într-o zonă verde şi am reuşit să ţinem România în zonă verde mult timp faţă de alte ţări din Europa, iar soluţia cu certificatul putea să fie orice altceva, dar este o soluţie la îndemână, a venit pentru că eu nu vreau să închid economia. (...) Şi atunci ne trebuia un instrument prin care să atestăm că oamenii ori s-au vaccinat, ori au trecut prin boală, ori sunt testaţi, ca să putem să lăsăm activităţile să continue. Certificatul verde este un astfel de instrument, care este la îndemână şi putem să-l folosim cu toţii. Putem să-l luăm pe telefon, ca aplicaţie, acel cod QR care poate fi citit foarte rapid, şi de aceea am mers pe această variantă. Putea să fie orice altă variantă, dar era cea mai la îndemână în acest moment, dacă apar alte variante mai bune le vom folosi pe acelea", a declarat Florin Cîţu, la TVR 1.

Premierul a subliniat că s-a pornit de la un principiu simplu, acela de a nu mai închide economia.

"Nu voi mai închide pieţele, nu închidem mall-urile, nu închidem nimic, astăzi avem şi vaccin, dar avem şi aceste instrumente prin care putem să spunem oamenilor că au trecut prin boală, sunt testaţi, este foarte uşor şi putem să ţinem economia deschisă. Am văzut impactul pentru economia României, dar şi pentru economia globală, anul trecut, când economiile au fost închise, dar efectele le simţim şi anul acesta şi se văd şi în multe din preţurile pe care le vedem în acest an, pentru că sunt comenzi făcute anul trecut", a declarat Cîţu.

Despre accesul în cluburi, discoteci, săli de jocuri de noroc doar pentru cei vaccinaţi, premierul a explicat: "Acolo nu schimbăm lucrurile, este interacţiune, este mai complicat, aşa a fost şi până acum, acolo nu schimbăm lucrurile deocamdată, restul, da, vom folosi certificatul verde şi este adevărat doar în zonele, în acele localităţi, unde avem o incidenţă mai mare de 3 la mie".

Citeste si:
Orban: Problema PNL nu este Florin Cîţu
Orban: Problema PNL nu este...

El subliniat, întrebat în acest sens, că introducerea acestei măsuri nu necesită adoptarea în baza unui proiect de lege, întrucât nu este vorba de restrângerea unor drepturi şi libertăţi.

"Nu este adevărat. Şi astăzi, dacă mergi la spital faci un test COVID. Acest certificat a fost folosit la intrarea în România şi în toată Europa a fost folosit în această vară. Testul COVID a fost folosit până acum peste tot, deci nu există nicio discriminare, sunt trei lucruri pe acest certificat: vaccinare, ai trecut prin boală sau testare. Deci chiar nu este nicio discriminare, eu nu văd nicio discriminare, din contră, văd că putem să avem un mod civilizat de a continua lucrurile şi transparent ", a declarat Cîţu.

El a subliniat că efortul de a efectua un control în cazul certificatului verde este "minim", dar "beneficiile pentru noi toţi sunt majore".

Citeste si:
Fiica Oanei Roman a fost dusă de urgență la spital. Care este...
Fiica Oanei Roman a fost dusă...

"Există o aplicaţie care se poate downloada imediat, durează un minut, (...) este pe Google Play, înţeleg că orice restaurant sau orice activitate care va fi nevoită să folosească această aplicaţie poate să o downloadeze într-un minut, certificatul înţeleg se downloadează în cinci minute, deci nu este nicio muncă foarte mare", a explicat Cîţu.

Şeful Executivului a subliniat că prin acest certificat verde nu înseamnă că "noi scăpăm de pandemie", reiterând că vaccinarea este singura soluţie.

"Să scăpăm de pandemie, trebuie să ne vaccinăm. Nu există altă soluţie. Nu avem. Putem să mergem pe restricţii, putem să mergem pe altceva. Nu voi merge şi nu vreau să fac acest lucru, dar nu scăpăm de pandemie decât dacă ne vaccinăm. Nu există altă soluţie. Deci soluţia ca să scăpăm şi de certificat verde şi de orice altceva este să ne vaccinăm. Când vom înţelege acest lucru, să ne vaccinăm cu toţii, nu vom mai avea aceste măsuri", a declarat Cîţu.

Citeste si:
Formularul PLF va trebui completat în continuare de cei care intră...
Formularul PLF va trebui...

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, printr-o nouă hotărâre, propunerea privind obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la activităţi economice din anumite domenii în localităţile unde rata de incidenţă este mai mare de 3 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori.

Propunerea privind utilizarea certificatului verde în plan intern aprobată joi prin hotărâre a CNSU urmează să fie validată, vineri, printr-o Hotărâre de Guvern. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Septembrie 2021 - 08 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.