Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, membru PSD, susține că scumpirea facturilor la energie electrică și gaze naturale este o consecință a abrogării ordonanței 114.

"Cred că acum înţeleg şi oamenii cât de mult i-a ajutat acea ordonanţă 114 care plafona timp de trei ani preţurile la energia electrică şi la gaze. În momentul în care cei de la Guvern au abrogat-o, au spus că este normal să se liberalizeze piaţa şi că noi (n.r. - PSD) suntem cei care ţinem preţul energiei pe loc când ar putea ca firmele să intre în concurenţă şi să vină cu preţuri mult mai avantajoase pentru cetăţeni. Şi uitaţi-vă ce se întâmplă", a spus Vasilescu, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Primarul a precizat că recent în Craiova a fost mărit preţul gigacaloriei şi cel mai probabil aceasta nu va fi singura majorare.

"A trebuit că creştem preţul gigacaloriei în luna august, când am avut şedinţă de Consiliu Local, pentru că toate preţurile la nivel naţional au crescut şi se pare că nu va fi singura creştere de anul acesta, dacă ne uităm la analiştii economici care ne spun că o creştere a preţului energie va fi de 98%. Nici nu vreau să mă gândesc la cetăţenii care au salarii sau pensii foarte mici cum vor trece această iarnă, pentru că fie că este vorba de centrala de apartament, care este pe gaze, unde s-a majorat şi acolo factura, fie că este vorba de sistemul centralizat, este practic acelaşi lucru: creşte factura fără oprire. Este o situaţie pe care Guvernul trebuie să o rezolve cât se poate de rapid", a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.

Ea mai afirmă că, în lipsa unei strategii energetice la nivel naţional, municipiul Craiova ar putea ajunge curând în situaţia municipiului Deva, unde a fost închis Complexul Energetic Mintia, iar oamenii au rămas fără căldură.

"Faptul că nu există o strategie energetică la nivel naţional ne aduce şi nouă foarte multe deservicii. Eu la Craiova nu ştiu ce să fac şi nu vreau să ajung în situaţia Devei: la Deva au cerut Complexul Energia Mintia la Consiliul Judeţean. Cu o lună înainte, cei de la CJ ştiau că e posibil să primească Mintia şi după o lună de zile au închis porţile acestui complex energetic lăsând nişte oameni, un oraş întreg, fără căldură, pe principiul că 'lasă că vom face noi ceva, facem nişte centrale de cartier'. Păi numai cât durează licitaţia...asta înseamnă că doi ani de zile oamenii aceia vor sta în frig şi în aceeaşi situaţie poate ajunge şi Craiova. Deja Turceniul s-a închis, deja Işalniţa s-a închis. Noi întrebăm de fiecare dată ce avem de făcut? Pentru că fie intrăm pe fonduri europene şi schimbăm toate conductele de termoficare din Craiova care nu mai au mult până ajung să crape ca cele de la Bucureşti..., dar un proiect european durează cinci ani de zile implementarea, poate chiar opt ani, ca cel de apă şi canalizare, şi după aceşti 5 ani, în care sperăm ca totul să fie minunat, mai avem 5 ani post-implementare când, dacă se întâmplă ceva, trebuie să dai toţi banii înapoi", a explicat Olguţa Vasilescu.

Citeste si:
Factureaza.ro - Automatizarea necesară pentru afacerea ta
Factureaza.ro - Automatizarea...

Aceasta susţine că incertitudinea privind viitorul Complexului Energetic Oltenia creează probleme autorităţilor locale în ceea ce priveşte furnizarea agentului termic către populaţie, iar ideea panourilor solare, în exclusivitate, este o utopie.

"Eu am întrebat de fiecare dată ce se întâmplă cu CE Oltenia, pentru că noi va trebui să luăm o măsură (...) şi care este aceea. Pe panouri solare este o utopie, nu funcţionează nicăieri în UE, niciun oraş nu se încălzeşte pe panouri solare sau energie eoliană sau hidro sau pe gaze. Dar ni se spune că pe gaze vor impozita centralele de apartament, ceea ce iarăşi este o veste proastă. Iar de la Comisia Europeană nu sunt veşti bune pentru această zonă. Ni se spune 'vă dăm bani pentru tranziţie justă' pentru a putea face reconversia profesională a celor care lucrează în CEO şi să găsiţi altă soluţie de încălzire, după ce se vor închide complexurile energetice pe cărbune", susţine primarul Craiovei.

Citeste si:
4 moduri inteligente prin care poți reduce consumul de energie...
4 moduri inteligente prin...

Vasilescu a mai afirmat că Primăria Craiova are o serie de probleme cu Complexul Energetic Oltenia, care îi pune municipalităţii "pistolul la tâmplă" pentru a constitui o garanţie de 3 milioane euro pentru perioada iernii, pentru că altfel este posibil ca oraşul Craiova să nu mai fie încălzit.

"Păi de ce să punem această garanţie pe care nu o foloseşte nimeni? Presupunem că avem aceşti bani: îi punem într-un cont şi nu se poate atinge nimeni de ei: nici Craiova, nici CEO nu îi poate folosi. Sper să înţeleagă că Termo Urban (n.r. - noua societate a CL Craiova de distribuţie a energiei termice în sistem centralizat) nu are nicio datorie către CEO, este pe zero. S-a constituit deja o garanţie de 250.000 euro, chiar 300.000 de euro, nu s-au atins de această garanţie că nu a fost nevoie. Şi atunci de ce să mai constituim o garanţie de 3 milioane de euro? Pentru care motiv? Nu ştiu ce se încearcă, dar sper să nu ajungem în situaţia Devei. Mai există şi varianta pe care mi-a spus-o domnul ministru: 'vă dau CET 2 la Craiova'. Numai că UAT-urile nu sunt furnizori de energie. Luăm CET 2 pentru ce? Să plătim certificatele verzi, să plătim nişte salarii care sunt de la 3.000 lei în sus pentru vreo 700 de oameni, retehnologizare ş.a.m.d. Din ce?", a adăugat Lia Olguţa Vasilescu. AGERPRES.

Citeste si:
Cum să îți îmbunătățești casa prin soluții sustenabile
Cum să îți îmbunătățești casa...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Septembrie 2021 - 10 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.