Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că judeţul Harghita a fost "cam ocolit de investiţii" şi în acest sens a afirmat că liderii din administraţia locală "nu prea şi-au dorit astfel de investiţii", deoarece UDMR "îşi ţine mai uşor alegătorii, dacă ei sunt dependenţi".

"Hai să fim cinstiţi, că judeţul Harghita a cam fost ocolit de investiţii şi cred că şi unii dintre cei care au fost la butoanele administraţiilor nu prea şi-au dorit astfel de investiţii, pentru că se ştie foarte bine că partidele cum sunt UDMR, de exemplu, care chiar dacă e un conglomerat de mai multe partide şi asociaţii, de fapt e unicul reprezentant politic şi are tendinţa să fie un soi de partid unic. Îşi ţine mai uşor alegătorii dacă ei sunt dependenţi. Mai e un partid românesc care îi ţine dependenţi pe români şi şi-i doreşte pe români săraci şi needucaţi. Noi ne dorim ca românii să fie educaţi, să stea pe picioarele proprii, să se lupte pentru a reuşi în viaţă, să aibă un cadru social care să permită fiecăruia să reuşească în viaţă", a spus liderul liberal, duminică, la Conferinţa de alegeri interne în cadrul Organizaţiei PNL Harghita.

El a afirmat că "în mare parte, soluţia la toate problemele, inclusiv ale comunităţii româneşti, este dezvoltarea economică, care se bazează pe dezvoltarea infrastructurii".

"Vă spun din capul locului că unul din cele mai importante proiecte, care trebuie să se realizeze în mandatele noastre de guvernare (...), este proiectul autostrăzii Unirii, care să facă legătura Târgu Mureş - Iaşi-Ungheni", a afirmat preşedintele PNL şi a vorbit despre această autostradă ca despre un "proiect fundamental" care "va face mult mai atractiv pentru investitori judeţul Harghita".

"Vă promit că în continuare voi fi interesat ca orice investiţie care caută o locaţie să poată să fie direcţionată către judeţul Harghita", a afirmat preşedintele PNL.

În opinia sa, "dacă acest potenţial de dezvoltare va fi valorificat, veţi vedea că inclusiv componenţa etnică se poate modifica substanţial".

Citeste si:
Orban: Rusia a devenit un stat terorist sub conducerea lui Vladimir...
Orban: Rusia a devenit un...

"Dacă apar investiţii, dacă se construiesc capacităţi de producţie, e nevoie de mână de lucru şi normal că o să vină oameni care să-şi caute un loc de muncă dacă există o dezvoltare economică serioasă. Ăsta este de fapt unul dintre punctele de bază. M-am gândit - de ce să nu faci sediul unei autorităţi sau agenţii naţionale la Miercurea Ciuc?", a arătat Ludovic Orban.

De asemenea, liderul PNL a vorbit şi despre mobilizarea regională pentru obţinerea de voturi, de către liberali.

"Întotdeauna i-am rugat şi în Covasna şi în Harghita pe colegii mei care sunt în leadership-ul filialei să se ducă şi spre cetăţenii maghiari care împărtăşesc valorile liberale şi care s-au săturat poate să voteze doar cu partidul unic şi îşi doresc şi ei să voteze totuşi competitiv, să încercăm să construim (...)", a mai spus preşedintele PNL. AGERPRES

Citeste si:
Intedicție de a mai vizita Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș pentru...
Intedicție de a mai vizita...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 August 2021 - 12 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.