Ministerul Afacerilor Externe a efectuat plata unei contribuţii voluntare în valoare de 300.000 de euro prin European Endowment for Democracy (EED), în scopul implementării de proiecte în sprijinul societăţii civile şi al presei independente din Republica Moldova, urmare a unei decizii în acest sens anunţată de ministrul Bogdan Aurescu, săptămâna trecută, în cadrul vizitei oficiale pe care a efectuat-o la Chişinău.

Potrivit unui comunicat al MAE, asistenţa financiară menţionată a fost atribuită în conformitate cu pachetul de sprijin din partea României pentru cetăţenii Republicii Moldova anunţat de preşedintele Klaus Iohannis, la Chişinău, la 29 decembrie 2020.

Această contribuţie este asigurată din Fondul de Democratizare şi Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova, inclus în Planul anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2021.

"Decizia ministrului Bogdan Aurescu a fost luată în continuarea contribuţiei voluntare similare, în valoare de 250.000 euro, decise de ministrul român al afacerilor externe în noiembrie 2020, de asemenea în scopul implementării de proiecte în sprijinul societăţii civile şi al presei independente din Republica Moldova, ca elemente centrale pentru dezvoltarea unei societăţi democratice, reziliente şi incluzive", se arată în comunicat.

Totodată, prin această măsură este reiterat angajamentul ferm al României de a sprijini parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv prin acţiuni de asistenţă oficială pentru dezvoltare şi în conformitate cu Parteneriatul Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.

MAE precizează că Republica Moldova reprezintă principalul beneficiar al asistenţei oficiale pentru dezvoltare şi umanitare acordate de România pe linie bilaterală, abordare reconfirmată prin Programul multianual strategic privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară în perioada 2020-2023, aprobat de Guvernul României în luna noiembrie 2020.

European Endowment for Democracy (EED) este o organizaţie înfiinţată în 2013 de Uniunea Europeană şi statele membre ca entitate independentă cu expertiză în promovarea proiectelor destinate consolidării democraţiei şi drepturilor omului în Vecinătatea UE. AGERPRES

Citeste si:
A murit primul preşedinte al Republicii Moldova
A murit primul preşedinte al...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Iulie 2021 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.