Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a discutat cu oficialii militari americani despre operaţionalizarea cât mai rapidă a sistemelor de armament recent achiziţionate de armata română, arată un comunicat transmis, duminică, de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Potrivit sursei citate, şeful SMAp a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii în perioada 12 - 18 iulie, în cadrul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, generalul Mark A. Milley, dar şi cu cu şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul James C. McConville, şeful Forţelor Navale, amiralul Michael Gilday, cu locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul David W. Allvin, şeful Gărzii Naţionale a SUA, generalul Daniel R. Hokanson, şi cu locţiitorul comandantului suprem al Allied Command Transformation (ACT), generalul Paolo Ruggiero.
"În dialogul cu oficialii militari americani a fost subliniată importanţa evoluţiilor mediului de securitate în regiunea Mării Negre, a fost analizată eficienţa activităţilor de descurajare întreprinse în cadrul NATO şi în plan bilateral, precum şi asigurarea interoperabilităţii şi operaţionalizarea cât mai rapidă a sistemelor de armament recent achiziţionate de Armata României. Totodată, întâlnirile au facilitat identificarea unor modalităţi concrete de intensificare a cooperării", menţionează sursa citată.
De asemenea, discuţiile cu reprezentanţii structurii de comandă a ACT s-au circumscris temelor privind dezvoltarea capabilităţilor aliate, abordarea strategică a situaţiei de securitate şi planificarea activităţilor comune de instruire, arată MApN.
Totodată, pe timpul vizitei în SUA, şeful SMAp a participat la ceremonia de realizare a Capabilităţii Operaţionale Complete a Comandamentului Forţelor Întrunite (JFC) Norfolk şi a purtat discuţii cu reprezentanţi ai unor importante grupuri de analiză din domeniul apărării.
"La ceremonia de la Norfolk, generalul-locotenent Daniel Petrescu l-a felicitat pe amiralul Andrew Lewis, comandantul JFC, pentru eficienţa cu care, în procesul de adaptare a Alianţei, s-a realizat o importantă capabilitate de comandă şi control, iniţiată la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, din iunie 2018", se arată în comunicatul citat.
Cine va fi noul șef al NATO? S-a vehiculat numele lui Iohannis
"O altă etapă a vizitei în Statele Unite ale Americii a fost constituită din întâlniri cu reprezentanţi ai institutelor 'Center for European Policy Analysis', 'Atlantic Council' şi 'The Heritage Foundation', organizaţii care, prin analizele pe care le efectuează şi prin legăturile pe care le promovează, pot influenţa politicile americane, inclusiv în regiunea Mării Negre", precizează MApN. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro