Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că sunt unii oameni în partid care se proclamă campioni în lupta împotriva PSD, dar el a participat la toate bătăliile cu "hidra comunistă" care s-a travestit sub diferite nume de-a lungul ultimilor 30 de ani.
 

"Sunt unii care se proclamă, mai nou, campioni în lupta împotriva PSD. Eu nu proclam acest lucru, dar cei care mă cunosc, şi mă cunosc din 1990, ştiu că viaţa mea publică a început în 28 ianuarie, în marea manifestaţie organizată de PNL şi de Partidul Naţional Ţărănesc împotriva înfiinţării Frontului Salvării Naţionale care a dus la formarea CPUN. Am participat la toate demonstraţiile pro-democraţie din Piaţa Universităţii, demonstraţiile din 1991, marşul cămăşilor albe, al intelectualităţii din Bucureşti, care a fost precursorul Alianţei Civice. Am participat la toate bătăliile cu hidra comunistă care s-a travestit sub diferite nume de-a lungul ultimilor 30 de ani. Am fost un luptător în prima linie, chiar şi atunci când mulţi dintre colegii mei făceau blaturi cu PSD. Şi vă garantez - PNL rămâne principalul adversar al PSD şi al modului distructiv în care PSD afectează istoria României şi singura forţă politică ce are capacitatea de a învinge PSD în alegeri aşa cum am făcut în alegerile locale parţiale, care în ciuda sondajelor lor, PNL a obţinut 40,5%", a spus Orban, la conferinţa de alegeri interne de la Organizaţia PNL Sector 3.

El a adăugat că liberalii pot rămâne mai mulţi ani la guvernare doar dacă realizează marile proiecte pe care s-au angajat că le pun în practică.

"Se vorbeşte despre 8 ani de guvernare. Eu îmi doresc să guvernăm 12 ani, 16 ani, 20 de ani, dar nu putem realiza lucrul ăsta decât dacă guvernăm bine, decât dacă efectele guvernării noastre aduc beneficii pentru cetăţenii români, decât dacă realizăm toate marile proiecte pe care ne-am angajat să le punem în practică, decât dacă guvernăm cu faţa spre oameni, decât dacă reuşim cu adevărat, prin eliberarea energiilor creatoare ale naţiunii romane, să dăm drumul la toate motoarele dezvoltării în România. Acest lucru îl poate face PNL şi doar cu acea reprezentare guvernamentală pe care o hotărăşte PNL şi baza lui. (...) Eu nu sunt profet, eu nu ştiu ce se va întâmpla pe 25 septembrie, eu nu am tranşat nimic, eu nu garantez nimic. Ce pot să vă spun, în schimb, este că voi da tot ceea ce este mai bun din mine pentru a vă convinge că merit să conduc PNL în următorii 4 ani, nu pentru mine, nu pentru cei din jurul meu, ci pentru fiecare membru al PNL şi pentru România, care să realizeze saltul de care are cu adevărat nevoie", a afirmat Ludovic Orban. AGERPRES

Citeste si:
Orban: Rusia a devenit un stat terorist sub conducerea lui Vladimir...
Orban: Rusia a devenit un...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Iulie 2021 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.