Guvernul condus de Florin Cîțu și-a reconfirmat susținerea în Parlament, iar coaliția de la putere a arătat că deține majoritatea în legislativ. Ambele tabere s-au acuzat reciproc pentru modul în care s-a făcut politică în România ultimilor 30 de ani.

Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîțu a fost respinsă

PSD și AUR au insistat că România nu merge în direcția corectă și au făcut apel la parlamentarii puterii să voteze moțiunea de cenzură. Toți au respectat hotărârea coaliției, așa că moțiunea a picat.

„Astăzi am arătat forța pe care o am în partid, pentru că niciun parlamentar al Partidului Național Liberal nu a votat moțiunea de cenzură, așa cum am hotărât”, a declarat Ludovic Orban după verdict.

Coaliția este puternică și va guverna până în 2028, a spus premierul, care a promis reforme și împrumuturi pentru investiții, astfel încât țara noastră să ajungă din urmă celelalte state.

„Guvernarea merge foarte bine. Coaliția este puternică, este unită și pregătită să guverneze cel puțin opt ani de acum încolo. Alimentele sunt ieftine, puterea de cumpărare crește; crește și consumul, iar românii sunt mai fericiți. It's that simple! (n.r. e atât de simplu)”, a spus Florin Cîțu.

Incidentul care a marcat ziua. Diana Șoșoacă a fost dată afară din sală după ce a venit cu un sac pentru cadavre

Senatorul independent a fost scos din sală după ce a venit cu un sac pentru cadavre. În timp ce mergea spre tribuna Parlamentului țipând, aceasta a scos un sac pentru cadavre pe care l-a pus în fața premierului Cîțu. A fost scoasă din sală de chestori, la cererea președintelui Camerei Deputaților.

„Doamna senator, comportați-vă civilizat și nu vă bateți joc de această instituție. Chestorii, luați sacul”, a spus, a fost replica lui Orban.


  • Voiam să îi spun domnului Orban că dacă îmi acordă 2-3 minute îl ajut să scape de domnul Cîțu.

  • Această guvernare este inimaginabil de distrugătoare pentru poporul român.

  • Mă uitam pe GPS să văd unde sunt autostrăzile pe care ajung la Iași. Mă uitam să văd unde este PIB-ul crescut. Mă uitam cum bolnavii cronici nu au dreptul nici acum să intre în spitale să se trateze.

  • Mă uitam la vaccinare. Eu știam că trebuie să aibă motive medicale, nu mici, nu muștar, nu trotinete.

  • Trebuia să anunțați românii că această vaccinare are efecte adverse.

  • Când domnule Cîțu vă uitați în urmă, pe mâinile dvs. și ale întregului guvern stă sânge.

  • Sunteți niște criminali mânjiți cu sângele morților din pandemie.
  • Citeste si:
    Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
    Ședință decisivă, azi, la...


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Iunie 2021 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.