După Liviu Dragnea, a venit rândul lui Radu Mazăre să își încerce norocul în fața judecătorilor. Curtea de Apel Constanța l-a achitat luni pe fostul edil, printr-o sentință definitivă, într-un dosar în care fusese condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare, în primă instanță, pentru abuz în serviciu. El a fost acuzat de procurorii DNA că a vândut pe nimic multe terenuri din Mamaia și Constanța. Următoarea sa acțiune a fost să formuleze o contestație la executare. Documentul a fost trimis spre soluționare Curții de Apel București. Dacă va fi admis, fostul primar ar putea fi eliberat.
Radu Mazăre, achitat definitiv într-un dosar în care fusese condamnat pentru abuz în serviciu. Acum cere să fie eliberat condiționat precum Liviu Dragnea
„În baza (...), respinge apelurile formulate de DNA, Serviciul Teritorial Constanţa şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondate. În baza (...), admite apelurile formulate de inculpaţi, desfiinţează hotărârea atacată şi, rejudecând: (...), achită pe inculpaţii:
- Mazăre Radu Stefan, pentru infracţiunile de 'abuz în serviciu' (...);
- Hortolomei Moscu Sorina Gina şi SC Mehmetoglu SRL, pentru infracţiunile de 'spălare a banilor' (...);
- SC Bulevard SA, pentru infracţiunile de 'spălare a banilor' (...);
- SC Millenium Global Developement SA, pentru infracţiunea de 'spălare a banilor' (...).
Ia act că măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare s-a revocat prin încheierea din 19.11.2019 faţă de inculpata SC Bulevard SA. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondată. În baza (...), ridică măsura sechestrului asigurător aplicat (...) asupra bunurilor inculpaţilor. Înlătură dispoziţiile referitoare la condamnarea inculpaţilor, cele privind pedepsele complementare şi accesorii, obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. (...) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2021”, a decis Curtea de Apel Constanţa, conform Agerpres.
După ce a executat 2 ani din pedeapsa totală de 9 ani, Mazăre e de părere că e vremea să iasă din carceră. Prin urmare, a formulat o contestație la executare, iar Curtea de Apel București o va supune analizei pe data de 25 iunie. În cazul în care aceasta va fi admisă, judecătorii vor stabili un alt termen în care vor analiza pe fond solicitarea lui Mazăre, fapt care i-ar putea aduce libertatea fostului edil de la malul mării.
Care era, de fapt, planul lui Daniel Balaciu. Dana Roba a povestit...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Se vor scumpi produsele Sabon din cauza războiului din Fâșia Gaza? Răspunsul...
Sursa: retail.ro
-
#GreenEnergy4Everyone – Claudiu Butacu: informarea, soluția pentru prosumatori
Sursa: green.start-up.ro
-
Digital Banking Scorecard: Digitalizarea versus nevoile clienților
Sursa: futurebanking.ro
-
Atplay, locul care arată că poți să educi copiii prin tehnologie și jocuri
Sursa: start-up.ro
-
Odihna de care ai nevoie: 10 reguli de aur pentru un somn odihnitor, care...
Sursa: garbo.ro
-
Îl iubesc, dar mă ignoră. Ce să fac?
Sursa: kudika.ro
-
AUR contestă la CCR Ordonanța de comasare a alegerilor. Care este motivul dat...
Sursa: wall-street.ro