Ion Cristoiu a discutat despre bătălia internă din PNL în perspectiva congresului din toamnă, susținând că Florin Cîțu face abuz de serviciu deoarece folosește funcția de șef al Guvernului pentru a-și face campanie la șefia PNL.

„În timp ce Ludovic Orban face şi el un turneu, dar face un turneu ca şeful PNL, pentru că e greu de presupus că ies toţi şefii ca preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Cîţu, ca şi data trecută, face un abuz în serviciu, pentru că el a fost ca premier ceea ce confirmă că trebuia să se autosuspende. De ce este o trişerie, o lipsă de fairplay. Pentru că premierul României foloseşte resursele guvernamentale, el nu se duce acolo pe banii partidului, nici pe banii lui. El se duce ca premier, cu tot protocolul, dar şi resursa de premier.

În al doilea rând, este o înşelătorie pentru că noi nu ştim dacă primirea făcută lui, a fost la o întreprindere, parcă era Ceauşescu, se datorează funcţiei de premier sau candidaturii la şefia PNL. Adevărata simpatie era dacă el era un simplu membru, se ducea pe acolo şi se aduna toată Alba în jurul lui”, a afirmat vineri seară publicistul la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Ion Cristoiu atrage atenţia că în perspectiva congresului PNL din toamnă adevărata bătălie se dă în filialele din teritoriu, unde au loc alegeri interne, şi dezvăluie că gruparea Cîţu şi-a asigurat deja contracandidaţi la gruparea Orban.

„În al treilea rând, se folosesc aceste deplasări ca premier pentru a influenţa alegerile interne pe plan judeţean. Atrag atenţia că adevărata bătălie este în provincie. Au loc alegeri locale, la filiale, vor avea loc alegeri judeţene.

Ca o ştire pe care o dau este faptul că peste tot, unde erau candidaţi pro Orban siguri, nu aveau niciun contracandidat, s-a ivit peste noapte contracandidat. Nu mai există niciun candidat de unul singur. (…) Contracandidaţii s-au dus la Guvern, de acolo au luat lumină şi au venit şi au zis trebuie să candidăm şi noi”, a explicat publicistul.

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...

Ion Cristoiu: „Florin Cîțu câştiga bătălia pentru şefia PNL, iar Ludovic Orban va dispărea de pe scena politică”

„Eu nu cred că se va rupe partidul dacă va veni Cîţu, pentru că va fi şi preşedintele… Ludovic Orban cred că va dispărea din viaţa politică. Aşa cum se desfăşoară acum, nu am pomenit, şi am 30 de ani de când sunt martor la bătăliile din partide, nu am întâlnit o asemenea bătălie niciodată.

De regulă au fost bătălii crunte în partidele din opoziţie. Singura dată ar fi ruperea FSN în 1992, dar atunci nu s-a confruntat direct Petre Roman cu Ion Iliescu. Acum avem o confruntare directă între premierul României, care dispune de bani, forţă, poate şi o parte din sistem şi Ludovic Orban. Unde mă duc toată lumea mă întreabă cu cine să fie. Eu îi sfătuiesc pe toţi să fie cu Cîţu de pe acum. (…) pentru că el va fi câştigătorul”, a conchis publicistul.

Citeste si:
Cîțu: „Raluca Turcan să-și asume dacă nu mai sunt fonduri pentru...
Cîțu, răspuns la acuzațiile...

Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Iunie 2021 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.