Senatorul PSD, Gabriela Firea, anunță că social-democrații vor depune un proiect de lege prin care Guvernul va fi obligat să majoreze alocațiile, așa cum era prevăzut.

„Depunem săptămâna aceasta în Parlament un proiect de lege care să oblige guvernul cinic să majoreze imediat alocațiile la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilități. Ce ar mai fi de spus despre decizia celor de la putere de a anula majorările la alocațiile pentru copii? Trist!

După ce Cîțu și Orban au promis înainte de alegeri că vor eșalona în 5 tranșe dublarea alocațiilor adoptată de PSD, acum anunță că anulează două dintre acestea.

Spun că nu au 2,1 miliarde de lei pentru copii, dar alocă prin PNRR 2,9 miliarde de lei pentru unul din sponsorii de partid”, afirmă Gabriela Firea.

Mai mult decât atât, aceasta vine cu acuzații grave la adresa premierului Florin Cîțu, spunând că „fură peste 500 de lei din buzunarul fiecărui copil între 2 și 18 ani și peste 1.000 de lei de la cei sub doi ani sau cu dizabilități”.

Citeste si:
Presa nu trebuie să „submineze” guvernul, atenționează șefa...
Presa nu trebuie să...

„Prin modificările făcute, Coaliția de guvernare a anulat acordarea tranșelor 3 și 4 din calendarul propus inițial. Mai exact, nu se mai acordă tranșele de majorare prevăzute pentru 1 iulie 2021 și pentru 1 ianuarie 2022, cu promisiunea că toate tranșele rămase neacordate (3, 4 și 5) se vor aplica de la 1 iulie 2022.

Proiectul aprobat deja de Senat se află în dezbatere la comisia de Muncă din Camera Deputaților, din care fac și eu parte.

Pe lângă faptul că nimeni nu mai poate avea încredere în acest Guvern, după ce tocmai a spus că nu-și mai respectă promisiunile din campanie, chiar dacă ar face așa cum spune acum, faptul că în acest interval copiii nu vor beneficia de majorările promise reprezintă un furt din banii ce li se cuveneau prin lege.

Astfel, pentru a doua jumătate a acestui an, Cîțu fură 700 de milioane de lei, iar pentru prima jumătate a anului viitor mai fură încă 1,4 miliarde de lei.

Citeste si:
Adrian Năstase: Liberalii își pică propriul Guvern cu voturile...
Adrian Năstase: Liberalii își...

În total, Guvernul fură 2,1 miliarde de lei de la copii, respectiv câte 522 de lei de la fiecare copil de 2-18 ani și câte 1.044 lei de la cei sub doi ani sau cu dizabilități.

Argumentul invocat de Cîțu și Raluca Turcan e același folosit și de Emil Boc când a tăiat pensiile și salariile în 2010: „Nu sunt bani”!

În realitate, zic că nu au bani pentru copii, dar au bani pentru clientela de partid.

Ministrul Turcan tocmai a confirmat că Guvernul Cîțu nu a prevăzut în Buget banii pentru a doua tranșă de majorare a alocațiilor prevăzută în acest an de la 1 iulie.

Citeste si:
Guvernul a decis! Ce beneficiu vor avea elevii care nu pot fi...
Guvernul a decis! Ce...

Acest lucru arată premeditarea furtului din buzunarul copiilor, încă de la finalul anului trecut (când s-a modificat calendarul celor 5 tranșe în Senat).

Ministrul Raluca Turcan minte când susține că efortul bugetar din acest an ar fi de 2 miliarde lei. Acesta este efortul pentru tot intervalul până la 1 iulie 2022!

Pentru bugetul din acest an, efortul este 700 milioane lei, adică doar un sfert din suma alocată prin PNRR sponsorului PNL”, scrie Gabriela Firea pe contul său de Facebook.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.