Primarul Mihai Chirica afirmă că se simte în pericol şi „lipsit de apărare" şi face apel public pentru ca justiţia în dosarul în care este inculpat să nu se facă „în cabinetele de partid".

Este unul dintre cele mai grele momente ale acestui oraş şi chiar şi din viaţa mea politică. După aproape 6 ani de zile în calitatea de primar am ajuns într-o situaţie în care mă simt lipsit de apărare. Şase ani am încercat să fac din acest oraş ceea ce aş fi făcut şi pentru mine. Să fie un oraş deschis, să fie un oraş respectat, un oraş în care fiecare cetăţean să fie mândru", a scris Chirica într-o postare pe Facebook.

Acesta susţine că de când se află la conducerea administraţiei locale nu a semnat niciun document care să nu fie acoperit de legalitate şi asumat de angajaţii instituţiei.

În şase ani nu am cerut nimănui, dar absolut nimănui, să semneze, să creeze şi să emită în acelaşi timp un document legat de orice. În şase ani de administraţie nu am luat nimănui niciun drept, dar absolut niciun drept. Le-am cerut un singur lucru: respect pentru cel care te plăteşte. (...) Începând din această clipă voi publica toate documentele semnate, cu sau fără obligaţia de a le publica. (...) Nu am semnat niciun document fără susţinerea tehnică a fiecărui funcţionar din Primărie şi nu am cerut niciunui funcţionar din primărie niciodată să semneze vreun document dacă nu este convins că este corect", a subliniat Chirica.

El apreciază că este vorba despre o „situaţie în care lucrurile au degenerat" şi care „slăbeşte încrederea în sistemul de justiţie în mod radical".

Speţa în care mă aflu astăzi vorbeşte despre o încadrare într-un act de crimă organizată. E mai mult decât pot înţelege eu. (...) Nu am interzis acelei persoane, dimpotrivă, sunt cel care a cerut sub semnătura mea să culeagă date şi să le depună la Parchet. Şi am un mare noroc. Acea persoană a preluat date personale sub semnătură. Eu personal am cerut acelui funcţionar să le depună la Parchet, şi mi-a spus „da, am făcut-o" şi s-a autosesizat Parchetul. Nu am discutat niciodată despre DIICOT, ci despre Parchet. Eu personal am depus cu mâinile mele acelaşi material, din luna februarie, la alte instituţii ale statului pentru că m-am simţit ameninţat şi siguranţa oraşului pusă în pericol sub această presiune şi nu pot accepta ca tot eu să trag ponoasele asupra a ceea ce eu am cerut să se facă", afirmă Chirica.

Citeste si:
Satul unde primarul taie salariile angajaților și cu 1.500 de lei...
Satul unde primarul taie...

Chirică: „Mă simt în pericol, într-un grav pericol”

Primarul afirmă că se simte „într-un grav pericol" şi speră ca „justiţia să nu se facă în cabinetele de partid".

Mă simt în pericol, într-un grav pericol. Sper ca justiţia să nu se facă în cabinetele de partid. (...) Nu cer sprijin politic, nici măcar de la PNL, cu toate că am avertizat de la începutul acestui an că presiunea la Iaşi creşte. Nu ţin să fac justiţie televizată dar pare puţin anapoda: pe 24 ianuarie, ca niciodată, sunt stropit în Piaţa Unirii fără să mi se ia apărarea, pe 27 sunt trimis în judecată pe un dosar clasat de DNA, pentru care nu am depus la Judecătorie niciodată nicio mărturie pentru că nu s-a admis, iar până la sfârşitul lunii aprilie sunt încadrat într-o formă de crimă organizată, chiar şi pentru omisiunea unei sesizări. Pentru mine nu contează, contează pentru imaginea acestui oraş. De aceea spun public, mă simt în pericol şi rog să se facă justiţie. Dacă am greşit vreau să plătesc public. Vreau să mi se spună unde am greşit şi voi ieşi public cu demisia în mână. Nu vreau să mai fiu subiectul de ocară a partidelor politice", a mai scris Mihai Chirica, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Pas important în dosarul Visa Waiver, prin care românii ar putea să...
Pas important în dosarul Visa...

Mihai Chirica a fost acuzat de procurorii DIICOT de „omisiunea sesizării" unor nereguli cu un teren al primăriei după ce a fost concesionat unui om de afaceri care nu a respectat clauzele contractuale ale acordului. Potrivit lui Chirica, obligaţia comunicării acestor nereguli aparţine subordonaţilor săi. El susţine că nici în calitate de primar, nici în cea de viceprimar nu a participat în niciun fel la contractul de asociere în participaţiune încheiat în anul 2005 care face obiectul acestui dosar.

În acelaşi dosar mai sunt anchetate alte 15 persoane, printre care şi fostul viceprimar Gabriel Harabagiu şi fostul arhitect-şef al oraşului Alexandru Mustiaţă. În cauză sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici şi un om de afaceri care sunt acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării. În acest dosar au fost reţinute patru persoane, iar alte şapte sunt cercetate sub control judiciar.

Citeste si:
Frații Tate, trimiși în judecată de DIICOT. Sunt acuzați de viol,...
Frații Tate, trimiși în...

În acest context, Chirica a anunţat, miercuri, că se autosuspendă de la conducerea organizaţiei municipale a PNL, menţionând că justiţia şi timpul vor demonstra că nu este vinovat.

La începutul anului, primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată într-un dosar în care DNA şi-a declinat competenţa, privind achiziţionarea unor autoturisme de Primăria Iaşi, pe vremea când acesta era viceprimar.


Despre autor:


Ultima actualizare: 30 Aprilie 2021 - 12 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.