Guvernul se va reuni miercuri în cadrul a două şedinţe, unde urmează să aprobe mai multe proiecte de acte normative, printre acestea figurând şi hotărâri de guvern referitoare la eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Potrivit anunţului Executivului, prima şedinţă este programată miercuri de la ora 8.00 în format online, iar cea de-a doua de la ora 13.00.

Potrivit ordinii de zi, Guvernul ar urma să aprobe şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, referitor la obţinerea vizelor de lungă şedere pentru străinii bursieri ai statului român.

În nota de fundamentare se precizează că prin proiectul de act normativ este avută în vedere, în principal, "reglementarea situaţiei juridice, în ceea ce priveşte obţinerea vizelor de lungă şedere şi prelungirea ulterioară a dreptului de şedere, pentru străinii bursieri ai statului român sau nebursieri, dar exoneraţi de plata taxelor de şcolarizare, care urmează să studieze în liceele din România, precum şi pentru străinii bursieri ai instituţiilor de învăţământ universitar de stat, acreditate ori autorizate provizoriu potrivit legii".

Totodată, proiectul de OUG vizează şi "reglementarea situaţiei juridice, în ceea ce priveşte prelungirea dreptului de şedere pentru stagiari".

În şedinţa de Guvern urmează să fie aprobat un proiect de lege de ratificare a Protocolului nr.16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, adoptat la Strasbourg la 24 iunie 2013, semnat de România la Strasbourg, la 14 octombrie 2014.

"La data intrării în vigoare a Protocolului pentru România, Curtea Constituţională şi ÎCCJ vor putea adresa CEDO solicitări de aviz consultativ, conform unei proceduri reglementate prin lege", se menţionează în nota de fundamentare a proiectului de lege.

Totodată, Executivul ar urma să adopte un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "D.A.N.U.B.E. - Reţea de acces la Dunăre - Deblocarea circulaţiei în Europa prin dezvoltarea în România a unei infrastructuri de porturi TEN-T de înaltă calitate în condiţii economice optime-Port Giurgiu".

Citeste si:
Cine va conduce Autoritatea Electorală Permanentă. Alegeri...
Cine va conduce Autoritatea...

Un alt proiect de hotărâre de guvern aflat pe agenda şedinţei prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "D.A.N.U.B.E. - Reţea de acces la Dunăre - Deblocarea circulaţiei în Europa prin dezvoltarea în România a unei infrastructuri de porturi TEN-T de înaltă calitate în condiţii economice optime - Port Giurgiu".

Executivul va aproba şi un memorandum pentru aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statului Kuwait privind cooperarea în domeniul militar.

Printr-un alt memorandum, Executivul urmează să aprobe demararea analizelor preliminare de identificare a opţiunilor de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu sprijinul Grupului Băncii Mondiale, prin International Finance Corporation (IFC), informează Agerpres.

Citeste si:
Grindeanu: Proiecte de mică amploare, precum centuri ocolitoare,...
Grindeanu: Proiecte de mică...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Martie 2021 - 08 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.