Deputatul liberal Cristian Băcanu a declarat că o moţiune PSD cu privire la viaţa şi sănătatea românilor este de un cinism patologic. De asemenea, acesta a anunţat că parlamentarii PNL nu votează moţiunea pe Sănătate depusă de PSD.

El a adăugat că deputatul PSD Alexandru Rafila, care a citit moţiunea în plen, nu este convins de propriul demers.

De altfel, o moţiune PSD cu privire la viaţa şi sănătatea românilor este de un cinism patologic. Mai devreme venea premierul Ordonanţei 13 să vorbească despre sănătate. (...) Înainte de doamna Pintea l-am avut pe domnul Florian Bodog, trimis de asemenea în judecată de DNA, tot pentru fapte de corupţie. În acelaşi timp, domnului Bodog i-a fost retrasă diploma de doctorat pentru că l-a plagiat. Înainte de domnul Bodog a fost ministru un domn care astăzi este deputat PSD - domnul Patriciu Andrei Achimaş Cadariu. L-aţi reciclat bine, domnilor PSD-işti'', a arătat liberalul la dezbaterea moţiunii pe Sănătate.

Deputatul PNL a adăugat că „mai există şi alţi PSD-işti al căror nume este relevant pentru starea sistemului de sănătate".

Mă gândesc la domnul Adrian Streinu Cercel, de asemenea parlamentar PSD. Adrian Streinu Cercel este cel care acum un an de zile afirma cu nonşalanţă că problema virusului COVID-19 este doar un punctişor pe harta Chinei, că e puţin probabil ca acea problemă să ne afecteze pe noi. Între timp au murit în întreaga lume peste 2,4 milioane de oameni, iar în România au murit peste 20.000 de cetăţeni din cauza acestui punctişor. (...) De altfel trebuie spus că domnul Streinu Cercel este cel care a condus Spitalul 'Matei Balş' timp de aproape 20 de ani, de altfel a condus până în 28 decembrie 2020, cu o lună înainte de incendiul care v-a determinat pe dumneavoastră, domnilor PSD-işti, să depuneţi moţiunea simplă pe Sănătate. (...) Mă întreb nu PSD este oare vinovat că unora dintre români le este teamă să meargă la spital? Nu PSD-ul ar trebui să fie astăzi în banca acuzaţiilor, şi nu un ministru care nu are nici măcar două luni de la învestire? Doar PSD este vinovat pentru starea în care se află sistemul sanitar românesc", a susţinut Băcanu, potrivit Agerpres.

Citeste si:
PSD propune măsuri pentru creșterea natalității. Părinții vor primi...
PSD, măsuri pentru creșterea...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.