Pentru ca România să se modernizeze, epoca PSD trebuie să se încheie definitiv, a afirmat, luni, preşedintele Klaus Iohannis şi a îndemnat partidele democratice "să continue dialogul".

Votul de ieri a reprezentat un vot de blam la adresa minciunii, dezinformării, stagnării şi incompetenţei ridicate timp de decenii la nivel de politici de stat de PSD, care a pierdut ieri inclusiv acolo inclusiv acolo unde mulţi baroni pesedişti se credeau invincibili”, a spus președintele.

Pentru ca România să se modernizeze, epoca PSD trebuie să se încheie definitiv. Victoria dreptei la alegerile locale este una deosebit de importantă, fără precedent, dar este doar o victorie de etapă. Încurajez partidele democratice să continue dialogul pentru a oferi românilor încredere în perspectiva unei echipe de guvernare solide, responsabile, cu soluţii pentru dezvoltarea României”, a spus şeful statului, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni la o zi după alegerile locale.

El a arătat că Partidul Naţional Liberal a avut un „scor istoric” la locale, „cea mai bună performanţă electorală din ultimii 30 de ani”.

Felicitări, sunteţi astăzi cel mai mare partid din România, v-aţi câştigat credibilitatea prin muncă şi prin responsabilitatea cu care v-aţi asumat gestionarea celei mai grele crize pe care o traversează România. Votul pe care vi l-au dat ieri românii arată şi că administraţiile liberale de succes sunt exemple pe care oamenii le doresc preluate în cât mai multe localităţi”, s-a adresat şeful statului liberalilor.

Citeste si:
Cîțu, după ce Zamfir îi face plângere penală: „Hamsterul lui...
Reacția lui Cîțu, după ce...

De asemenea, el a apreciat că „pentru USR-PLUS, o formaţiune tânără, la început de drum, este de asemenea un scor foarte bun”.

Felicitări, aţi dovedit că perseverenţa şi proiectele bine pregătite vă pot consolida ca partid şi vă pot asigura un loc important pe scena politică”, a transmis el reprezentanţilor Alianţei USR PLUS, potrivit Agerpres.

Iohannis a apreciat că votul de duminică „a fost unul pentru seriozitate în viaţa publică, pentru politicieni maturi şi administratori competenţi”.

"Este, de asemenea, şi un semnal clar transmis de cetăţeni că, doar prin colaborarea şi pe viitor a formaţiunilor de dreapta, România are şansa să se modernizeze şi să se dezvolte", a mai afirmat şeful statului.

Citeste si:
Actorul Mugur Mihăescu, reacție după conferința lui Iohannis: Îmi...
Reacția actorului Mugur...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.