Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei nu l-au convins prin declaraţiile date să îşi trimită băiatul cel mic în clasa pregătitoare.

"Am urmărit conferinţa de presă a miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii în speranţa că o să văd un plan pentru deschiderea şcolilor. Mi-am luat ţeapă! În loc de soluţii am asistat la aceeaşi acţiune de propagandă găunoasă în care Guvernul Orban excelează. Am pierdut mai bine de o oră în speranţa că mă vor convinge să-mi trimit copilul cel mic în clasa pregătitoare. Dar după bâlbele celor doi cred că Tudor va mai sta un an la grădiniţă", a scris Tăriceanu.

Senatorul ALDE, candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei, afirmă că a înţeles din declaraţiile celor doi miniştri că nu sunt tablete pentru învăţământ online, că nu sunt măşti pentru copii şi profesori, că se renunţă la declaraţia pe propria răspundere a părinţilor, că se amână decizia despre cum va începe şcoala.

Devine destul de vizibil că Orban şi ai lui încearcă să se spele pe mâini şi pasează răspunderea către autorităţile locale, în ceasul al 24-lea!", a adăugat Tăriceanu.

Liderul ALDE susţine că nu a înţeles ce înseamnă "zona de izolare" pentru copiii care au simptome, care vor fi urmările psihice pentru copiii care vor fi izolaţi în aceste "camere de pedeapsă", dacă în acea "cameră de pedeapsă" vor fi zece copii, dintre care nouă au doar o răceală şi unul are COVID-19, ce şanse au cei nouă să nu se infecteze, de ce nu iau în calcul reducerea numărului de ore şi cum se gândesc ei ca nişte copii de 7-8 ani vor putea să stea cu masca pe faţă 5-6 ore.

Potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a ALDE, ministrul Educaţiei "ar trebui să îşi dea singură demisia (...) pentru tot haosul creat, pentru toată debandada existentă în sistem, pentru că tabletele promise nu vor ajunge la copii, pentru că salariile profesorilor nu vor fi majorate, pentru că profesorii şi elevii nu vor primi măşti gratuite".

Citeste si:
Care era, de fapt, planul lui Daniel Balaciu. Dana Roba a povestit...
Care era, de fapt, planul lui...

"Demersurile pentru achiziţionarea tabletelor au fost începute în luna mai! Sunt 3 luni de zile din acel moment. Dacă tu, ministru al Educaţiei, nu ai reuşit să rezolvi această problemă în trei luni, înseamnă că eşti incompetentă şi că trebuie să pleci din funcţie. Acuzaţiile pe care Guvernul Orban şi mai ales dna Anisie le aduc ONAC reprezintă o încercare pentru a-şi acoperi propria incapacitate de a se ţine de cuvânt", se mai arată în mesajul ALDE, potrivit Agerpres.


Despre autor:


Ultima actualizare: 1 Septembrie 2020 - 06 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.